Este, într-adevăr, o ironie a sorţii: Dinu Patriciu, omul de afaceri profesionist şi politicianul amator care şi-a dorit cel mai mult o alianţă solidă între Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat, a ajuns astăzi cel mai vehement critic din interiorul ei.

După ce ani de zile a încercat fără succes să-şi convingă prietenii şi colegii liberali că un astfel de parteneriat va face din PNL un partid de liga întâi, acum, când visul său din 2004 a devenit realitate, el a pornit cruciada în sens invers şi se străduieşte la fel de energetic să demonstreze exact contrariul. Anume, că PNL riscă să fie absorbit de PSD, să îşi piardă identitatea şi chiar să dispară de pe scena politică. Iar pentru asta îşi pune la bătaie toate resursele, începând cu vocea proprie.

Două lucruri sunt şi mai surprinzătoare: nu a existat nici un moment de pauză între campania împotriva alianţei cu Partidul Democrat şi cea împotriva alianţei cu Partidul Social Democrat sau cel puţin ne-a scăpat nouă, spectatorilor. Al doilea: Patriciu nu se rezumă doar la a critica proiectul USL şi pe liderii săi, dar are o atitudine din ce în ce mai reverenţioasă faţă de fostul său duşman de moarte, Traian Băsescu.

Ţinând cont de faptul că disputa dintre cel mai bogat om din România şi preşedintele aceleiaşi ţări a modelat consistent peisajul politic de după 2004, direct sau indirect, întrebările privind motivele şi consecinţele unei posibile împăcări între cei doi depăşesc cu mult nivelul mondenităţilor politice provinciale de care avem parte în mod curent. Răspunsul la ele ne poate lămuri asupra schimbărilor care ar putea avea loc în România, dar şi asupra celor ce nu vor avea loc niciodată, indiferent cât de mult ni le dorim şi cât de insistent ne sunt promise.

Prima întrebare pe acest subiect s-a născut cam în vremea în care ziarul "Adevărul" a publ