Deşi funcţiona pe profit de miliarde, unitatea spitalicească a fost închisă în luna aprilie. Cu toate acestea, în clădire mai “lucrează” 15 muncitori şi angajaţi TESA, plătiţi din profitul obţinut până la închidere.
La patru luni de la închidere, prin cele două spitale care şi-au închis porţile în Mehedinţi, respectiv Strehaia şi Vînju Mare, bate vântul. Deşi deserveau peste 80.000 de pacienţi, unităţile sanitare nu au devenit nici cămine de bătrâni şi nici centre medicale multifucţionale.
La Vînju Mare, de exemplu, promisiunile curg în continuare, deşi, potrivit unui consilier local, echipamentele din spital ar fi fost deja casate. “S-a desfiinţat şi nu se va mai înfiinţa niciodată.
Vin cu argumente. Îndată ce tot personalul a plecat pe alte posturi fixe, pe perioadă nedeterminată, nu se mai întorc vreodată la Vînju Mare.
Mai mult, la şedinţa trecută a CL, s-a propus casarea instrumentarului şi a mijloacelor fixe: paturi, saltele, pături. Totul s-a casat, totul s-a vândut şi au rămas doar pereţii goi”, ne-a spus consilierul local Puiu Hîrşovescu.
Despre soarta spitalului, nici măcar actuala conducere nu ştie prea multe. “Urmează ca o parte din clădire să fie alocată căminului pentru vârstnici. Cred că de la 1 septembrie se va demara.
Acum a fost perioada de concedii. Şi la nivel de Consiliu Judeţean (…) Nu a fost absolut nimic dat din spital. Nu a fost închiriat, totul este aici. Doar dispensarul TBC s-a predat către spitalul judeţean”, ne-a spus Liliana Caian, şeful unităţii spitaliceşti.
S-a închis cu un profit de circa 700.000 lei
Când a fost închis, spitalul din Vînju Mare avea un profit de circa 700.000 de lei şi mai câştigase şi un proiect de 1 milion de euro pentru modernizarea Secţiei Urgenţe.
Cei care au mai rămas în spital sunt 15 muncitori şi angajaţi TESA, care s