România la televizor
Am urmărit, pe TVR Info, un reportaj foarte bun. Subiectul: prima impresie a unui călător român sau străin când intră în ţară pe la diversele puncte de trecere a frontierei. Postul respectiv de televiziune a pus în aplicare o idee simplă: şi-a trimis reporterii în absolut toate vămile româneşti, pornind de la Calafat şi Drobeta- Turnu Severin, trecând prin Cenad, Borş şi încheind turul la Giurgiu. Aceştia au înregistrat situaţia la faţa locului, fără patimă, fără politizări inutile, ferindu-se să tragă concluzii. Concluziile le trag telespectatorii înşişi. Mizerie cruntă, câini vagabonzi, lipsa unor elementare dotări, drumuri impracticabile, dezastru. Prin cumulare, aceste imagini au un impact teribil. Oricărui turist îi vine s-o ia la fugă din asemenea ţinuturi, nu să le viziteze.
*
Scumpa noastră patrie este zguduită în aceste zile de un eveniment mai ceva decât un tsunami: nunta de un milion de euro a finanţatorului dinamovist Borcea cu domnişoara Alina. Faptul că nişte persoane, indiferent cine ar fi ele, au gustul să facă o nuntă atât de stridentă, prin kitsch, prin opulenţă recentă şi indecent etalată, n-ar fi tocmai grav. Grav e că televiziunile s-au întrecut să transmită acest spectacol plicticos şi jalnic prezentându-l poporului drept o mare izbândă, drept un model de a fi în lume. Şi grav e că poporul a ajuns să creadă asta, ceea ce vorbeşte despre nivelul negativ fără precedent la care se află mentalitatea societăţii româneşti astăzi. Ceea ce ar trebui să ne dea frisoane.
Un exerciţiu de narcisism simpatic
ORIZONT nr. 8 se deschide cu un exerciţiu de narcisism simpatic (căci este un exerciţ iu cu o nuanţă precizat auto-ironică...): de pe prima pagină ne întâmpină douăsprezece portrete color (în general, zâmbitoare), chiar ale celor care fac revista sau, cu cuv