Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum s-a mişcat şomajul în ultimii 10 ani?

Publicat in Adevarul, vineri 2 septembrie 2011 ·

Europa are un şomaj cu un procent peste ceea ce înregistra în 2000, SUA şi-au dublat media naţională, iar Japonia a coborât sub procentul de acum 10 ani.

Peste 21 de milioane de cetăţeni europeni erau şomeri în iulie 2011, potrivit Eurostat (biroul european de statistică). Cam cât populaţia României, aşa cum apare ea încă la Institutul Naţional de Statistică (INS). Mai mult de jumătate dintre europenii rămaşi fără job sunt locuitori ai zonei euro (EA-17).

Per total, rata din iulie recent trecut a fost cam aceeaşi ca-n iulie 2010: de 9,5 procente, comparativ cu 9,7% iulie 2010.

Numărul şomerilor a scăzut în UE-27, de anul trecut şi până acum, cu 451.000 de persoane, dar numărul celor reangajaţi a fost mai mic în zona euro - 247.000 de persoane.

În ultimele 12 luni, şomajul a scăzut în 16 state UE şi a crescut în 11, mai arată ultima situaţie Eurostat. Reduceri semnificative ale ratei naţionale, cu 3 - 5 procente, s-au înregistrat în ţările baltice.

Cele mai mici rate ale şomajului există în ţările bogate ale Uniunii, precum Austria (care se menţine de peste doi ani pe acest loc), urmată de Olanda şi Luxemburg. Un trio de state unde şomajul a fost întotdeauna scăzut, pe la jumătatea mediei europene.

Ratele cele mai ridicate apar tot în Spania (21,2%), Letonia 816,2%) şi Lituania (15,6%).

SUA, rată dublă faţă de 2000

În aceeaşi lună, iulie 2011, rata şomajul era de 9,1% în SUA, adică similară celei din UE-27, şi de 4.6 în Japonia. Şomajul din Japonia se află pe trend descendent, după ce a atins în ultimii doi ani maximum ultimei decade: de la 4,7%, în 2000, niponii au urcat la 5,1% în 2009 şi 2010, pentru ca acum să revină sub ceea ce înregistrau în urmă cu 10 ani.

EU-27 (luând în calcul toate cele 27 de state membre, chiar dacă unele nu erau atunci în Uniune) avea în 2000 un şomaj de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 43 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum o ora
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum o ora
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum o ora
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum o ora
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 9 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°