Constanța Buzea,
Creștetul ghețarului. Jurnal 1969 - 1971.
București, Editura Humanitas, 2009
Nu există, după ştiinţa mea, în literatura română o analiză sistematică a discursului autobiografic feminin de talia demersului lui Sidonie Smith din 1987, intitulat O poetică a autobiografiei femeilor: marginalitate şi ficţiunile auto-reprezentării (A Poetics of Women’s Autobiography: Marginality and the Fictions of Self- Representation). Cu toate acestea, materialul de analiză nu lipseşte. De la Maria Rosetti/Mary Grant care ne-a lăsat un interesant jurnal aflat în stare de manuscris în Biblioteca Academiei Române şi până la Alice Voinescu, Florenţa Albu, Vera Călin sau Lucia Demetrius, scriitoarele de limbă română au oferit destule jurnale, exemplificând din plin modalităţile în care eul feminin se poate autoreprezenta. Problema este de a teoretiza particularităţile diarismului românesc feminin. Teoreticienii din zona de cuvânt românesc s-au mărginit, adesea, a vorbi despre o aşa-zisă natură feminină, un soi de fantasmă pe care nimeni nu reuşeşte să o prindă în noţiuni ori concepte şi care până la urmă se desface într-un verbiaj lipsit de consistenţă. Discursul autobiografic feminin românesc îşi caută încă teoreticianul sau teoreticiana. Faptul că tu însuţi ai experimentat concret existenţa ca femeie nu suplineşte conştiinţa teoretică, rezultat al parcurgerii unei bibliografii care există la nivel internaţional.
Jurnalul Constanţei Buzea, Creştetul gheţarului. Jurnal 1969-1971, oferă un nou material de analiză, alăturându-se celorlalte jurnale feminine româneşti, prin specificitate şi simţ al nuanţei. Autoarea ne avertizează chiar prin poetica titlului despre o voită discreţie în dezvăluirea trăirilor intime ale eului feminin şi/ sau despre o anume imposibilitate de a da cortina cu totul la o parte. Operă de poetă, notaţia diaristică este î
