Populara colecţie „Biblioteca pentru toţi”, în formula relansată de „Jurnalul Naţional”, a produs câteva surprize editoriale ce depăşesc mizele anunţate iniţial, şi anume stimularea lecturii, în general, şi a circulaţiei scriitorilor români, în particular.

Au văzut lumina tiparului, pentru prima dată după 1989, texte interzise sau cenzurate, au fost repuşi în circulaţie scriitori uitaţi şi, nu în ultimul rând, s-a dat un impuls exegezei literaturii noastre clasice, prin prefeţele semnate de critici şi istorici literari cu autoritate.

Unul dintre scriitorii care au beneficiat de o „a doua tinereţe”, ca urmare a apariţiei în BPT, este Radu Tudoran. Reeditarea celebrului său roman de aventuri, Toate pânzele sus!, printr-o fericită coincidenţă, a fost simultană cu apariţia în format digital a excelentului serial de televiziune cu acelaşi titlu, ceea ce a resuscitat interesul pentru literatura acestui scriitor cu un destin destul de ciudat. Au urmat două reeditări care au atras atenţia că Radu Tudoran este şi un scriitor „serios”, nu doar un autor de literatură pentru adolescenţi: Fiul risipitor (a cărui primă ediţie apăruse, cu titlul Întoarcerea fiului risipitor, în 1947) şi, mai ales, Un port la Răsărit (din 1941).

Această din urmă ediţie este, de fapt, cea care a atras atenţia asupra receptării incomplete de care a beneficiat Radu Tudoran, consecinţă atât a succesului romanului Toate pânzele sus!, care l-a „aruncat” pe orbita literaturii populare, cât şi a conjuncturii politice. Căci Un port la Răsărit, în ciuda faptului că autorul lui era un scriitor acceptat de regim – totodată, şi frate al oficialului Geo Bogza –, nu a mai putut fi niciodată reeditat după 1944, din cauză că acţiunea lui este localizată aproape în întregime într-un port din sudul Basarabiei. Cu tot antirusismul afişat de regimul Ceauşescu, Un port la Răsărit a rămas o necunosc