La sfîrşitul lunii iulie a acestui an, în Europa vremea căpătase aspecte paranoice, ajungînd, pentru mulţi din locuitorii ei, dea dreptul insuportabilă, în nordul Franţei, ploaia cădea cu regularitate distrugînd vacanţe greu obţinute şi costisitoare: nişte biete +15 grade Celsius, chiar mai puţin, combinate cu rafale de vînt.

Concomitent, în Rusia nordică, acolo unde frigul e regulă, se ajungea la 37 grade Celsius, iar incendiile de păduri atingeau teritorii care nu avuseseră nicicînd parte de aşa ceva. însă zile la rînd cele mai înalte temperaturi ale Continentului s-au înregistrat în România; ţara noastră a avut astfel tristul privilegiu de a deveni polul căldurii, într-o zonă a Europei şi aşa lovită de arşiţă. Nopţile bucureştene deveniseră mai insuportabile decît zilele: dacă deschideai la miezul nopţii fereastra spre strada întunecată, intra de acolo o zăpuşeală care nu mai avea nici măcar scuza soarelui arzător, ci părea emanaţie directă a Infernului.

În acelaşi timp, în Orientul Mijlociu (Irak, Arabia Saudită, Iordania etc.) termometrul afişa la umbră între 40 şi 50 de grade, săptămînă de săptămînă, sub cer senin şi soare strălucitor, de parcă acea parte a lumii ar fi fost destinată pîrjolirii totale.

În Asia de Sud-Vest, temperaturile caniculare se uneau însă cu furtuni şi ciclonuri, întovărăşindu-se cu umiditate şi ploi musonic. Peninsula Indochina, Indonezia, ca şi multiplumartirizata Japonie sufereau inundaţii în serie: atunci cînd vrea, temperatura de cuptor se cuplează cu nenorociri ale excesului de apă.

Climă vitregă se semnala şi în America de Nord, mai ales pe Coasta de Est şi în Sudul Statelor Unite, unde valuri succesive de căldură ardeau cîmpurile. Americanii se întrebau, pe bună dreptate, cum o fi supravieţuit omenirea înainte de inventarea aerului condiţionat.

Pînă şi în Brazilia „tropicele surîzătoare” nu surîd