Banii nu cresc în pomi, dar uneori se ivesc prin grădină. Aceasta este povestea unui şomer din Illinois, SUA, care căuta nişte legume în curtea din spatele casei sale când a descoperit mai multe pungi pline cu bani. Suma totală: 150.000 de dolari americani.
Era o zi obişnuită pentru Wayne Sabaj, din Illinois, care se îndrepta spre grădină pentru a culege broccoli. În timp ce se uita după legume, a zărit câteva pungi de gunoi aruncate chiar în mijlocul parcelei cu ardei roşii pe care îi creştea în curtea din spatele casei.
Pungile de gunoi erau, însă, pline cu bancnote de 20 de dolari, care - adunaţi - au dat suma totală de 150.000 de dolari americani.
Totuşi, tâmplarul în vârstă de 49 de ani, şomer, nu a sărit în sus de bucurie, scrie Yahoo News.
"Chiar aveam nevoie de bani. Dar, odată cu banii, vin şi problemele", a explicat Wayne Sabaj pentru ABC 7 News. "Cu ce noroc am eu, putea fi vorba de o spargere de bancă. Aş fi fost prins şi s-ar fi crezut că eu am jefuit banca", a continuat tâmplarul.
Wayne Sabaj a decis să sesizeze poliţia. Deocamdată, autorităţile nu au aflat provenienţa banilor, cu atât mai mult cât nu a fost înregistrat niciun jaf în zonă.
Dacă nimeni nu vine să revendice banii, ar putea fi o poveste cu final fericit pentru Wayne Sabaj. El şi-a angajat, totuşi, un avocat pentru a preveni eventuale dispute juridice.
În prezent, cei 150.000 de dolari se află în seiful poliţiei locale, care a lăsat un mesaj în locul unde au fost găsiţi banii: "Vă rog, sunaţi-ne!".