Cât de obiectiv poţi fi atunci când studiezi istoria religiilor? S-au scris nenumărate studii pe această temă, poate vom reveni, din când în când, prezentându-le şi la această rubrică. Mai ales că majoritatea nu sunt cunoscute cititorului român nespecialist. Problematica atrage ineluctabil o sumă de metode de abordare ale acestui domeniu al cunoaşterii atât de urgent-necesar-grav-îmbătător-de-frumos al lumii în care trăim.

Vectorii principali (de până azi) au fost reamintiţi recent de Moshe Idel (foto) - vezi Introducerea la cartea acestuia "Ascensiuni la cer în mistica evreiască" (Polirom, 2008). Considerat unul dintre cei mai importanţi cercetători contemporani în Cabala, Moshe Idel (născut în 1947 la Târgu Neamţ) enumeră opt moduri de abordare a studiului religiilor:

(1)teologică - religia ca "oglindă prin mijlocirea căreia înţelegem entitatea supremă" (p. 15);

(2)istorică - religia este "determinată, ca orice alt tip de activitate umană, de circumstanţele istorice ale unui individ sau grup, pe care le reflectă. Anumite abordări antropologice şi sociologice pot fi de asemenea introduse în această categorie" (p. 16);

(3)psihologică, în care "documentele religioase sunt analizate ca reflectare a unei forme speciale de psihologie, cum este psihanaliza" (p. 16);

(4)textual-literară, în care se pune accentul pe analiza textelor religioase, pe paternitatea şi background-ul acestora, pe semantica limbajului religios etc;

(5)comparatistă, al cărei scop este identificarea acelor structuri comune ori care se pretează aşezării în oglindă a unor texte aparţinând mai multor religii;

(6)tehnico-ritualistă, caz în care se pune accentul pe elementele esenţiale precum: ritualuri, practici magice, tehnici mistice etc;

(7)fenomenologică - metodă derivată în mod evident de la Edmund Husserl, care pleda pentru punerea în paranteză a presupu