Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Tibetul şi spiritualitatea lui

Publicat in Observator Cultural, vineri 2 septembrie 2011 ·

Tibetul şi lumea lui spirituală fac parte din patrimoniul universal. Acest spaţiu a dăruit lumii din cultura sa, fiind văduvită de autonomie şi independenţă. A rămas el însuşi. Imuabil şi greu de pătruns precum cercurile concentrice ale unei Mandale. Herald nu face parte dintre editurile din România care să scoată titlu după titlu şi să le reţină atenţia cititorilor într-o veşnică alertă, cu bestselleruri de ultimă oră, sau care să impună o noutate editorială spectaculoasă şi nume de autori de mare succes. Este o editură specializată pe un anumit tip de carte, avînd un public de nişă, extrem de pasionat de un tip de subiecte. Destul de restrînse, dar nu puţine. Chiar dacă interesul pentru teme mai puţin ortodoxe – la propriu şi la figurat – a crescut, numărul celor interesaţi de acest tip de lucrări este în continuare relativ mic. Tocmai de aceea considerăm că este absolut remarcabilă activitatea acestor edituri care acoperă multe spaţii cultural-intelectuale, care, altfel, ar rămîne descoperite, dar care sînt absolut necesare unei culturi care se respectă. Sigur că există ţări şi naţiuni care nu au orchestre simfonice. Nu e un capăt de lume. Sigur că există regiuni în care nu se joacă şah, rugby şi nici nu se schiază. Iar nu e sfîrşitul lumii, dar, dacă există o minimă şansă ca tot ce e interesant sau util pentru cunoaşterea umană să ajungă la oamenii curioşi din fire, ar fi păcat să nu profităm. Ne cerem scuze pentru această paranteză. Dar am ajuns la aceste cărţi tot din curiozitate. Mă frămînta de multă vreme o idee legată de Brâncuşi. Am auzit pentru prima dată de existenţa unui gînditor tibetan pe nume Milarepa datorită marelui artist român care – am aflat ulterior – nu citea foarte mult, dar era un mare admirator al gîndirii tibetane. Iar Mi-larepa şi învăţăturile lui îi erau foarte dragi. În drumul lui solitar şi iniţiatic pe jos spre Paris, un elveţia

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, numit consilier al președintelui Ilie Bolojan

HotNews acum 15 minute
Fostul premier tehnocrat Dacian Cioloș a fost numit consilier onorific al președintelui interimar Ilie Bolojan, a anunțat marți Administrația Prezidențială. Conform anunțului Cotroceniului, Dacian Cioloș va avea ca responsabilitate implicarea în act

Grupul italian Zoppas Industries a deschis un centru de tehnologie în Iulius Town (P)

Timpolis acum 29 minute
Foto: Iulius Town Timişoara Grupul italian Zoppas Industries, unul dintre liderii globali specializaţi pe soluții termice și elemente de încălzire pentru diverse industrii, inclusiv electrocasnice, automotive şi aeronautică, marchează un pas importa

Şeful Guvernului Hamas în Fâşia Gaza, Essam al-Dalis, şi alţi patru membri ai Guvernului, ucişi în atacurile israeliene, anunţă mişcarea

News.ro acum o ora
Şeful Guvernului Hamas în Fâşia Gaza, Essam al-Dalis, a fost ucis în atacurile aeriene israeliene din noaptea de luni spre marţi, soldate cu cel puţin 330 de morţi, majoritatea copii şi femei, anunţă marţi într-un comunicat mişcarea islamistă, relat

Recorder: Nicușor Dan, însoțit în campanie de un fost colonel SRI. „Este o activitate de voluntariat”

HotNews acum 2 ore
Candidatul la alegerile prezidențiale Nicușor Dan a fost însoțit, atât la depunerea candidaturii, cât și la deplasările sale electorale prin țară de un fost colonel SRI. Primarul Capitalei a declarat că „am fost informat” despre statutul acestuia, c

Fostul șef ANPC Horia Constantinescu anunță că a demisionat din PSD. „Mă declar învins de ipocrizie, de fățărnicie, de slugărnicie”

HotNews acum 36 minute
Fostul șef al Protecției Consumatorilor și candidat la Primăria Constanța în 2024, Horia Constantinescu, a anunțat, marți, pe pagina de Facebook, că a demisionat din PSD, declarându-se „învins de ipocrizie, făţărnicie şi slugărnicie”. „Am «demisiona

Tânăr prins când încerca să intre cu o macetă într-un liceu din Timişoara/ El a fost oprit de agenţii de pază întrucât nu este elev acolo

News.ro acum 5 minute
Un tânăr de 20 de ani a fost prins, marţi, când încerca să intre cu o macetă într-un liceu din Timişoara, el fiind dus la Poliţie. Tânărul fusese oprit de agenţii de pază întrucât nu este elev al acelui liceu.

Actor rănit în timpul unei repetiţii, după ce a sărit de la trei metri înălţime, la Teatrul de Operetă. Poliția a deschis o anchetă

HotNews acum o ora
Un actor de 26 de ani a fost internat la spital, după ce s-a accidentat în timpul unei repetiții la Teatrul de Operetă din Sectorul 3 al Capitalei. Tânărul s-a aruncat, conform scenariului, de pe o platformă de la o înălțime de trei metri și s-a răn

CCR discută miercuri o contestaţie privind candidatura liderei POT, Anamaria Gavrilă

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituţională discută miercuri, 19 martie, o contestaţie depusă împotriva înregistrării candidaturii liderei POT, Anamaria Gavrilă, la alegerile prezidenţiale din luna mai. Ședinta judecătorilor constituţionali pe contestaţie va avea loc în

Salvaţi Copiii: Părinţii din România plătesc aproape 10.000 de lei anual pentru meditaţii, after school şi materiale didactice. În ultimii 3 ani, costul mediu suportat de părinţi pentru educaţie a crescut cu 3.000 de lei – STUDIU

News.ro acum 30 minute
Părinţii din România plătesc aproape 10.000 de lei anual pentru meditaţii, after school şi materiale didactice, arată un studiu realizat de organizaţia Salvaţi Copiii. Datele colectate în cadrul cercetării arată că cei mai mulţi bani sunt plătiţi pe

Sebastian Burduja, veste în premieră: Deja din fondurile PNRR avem puse în funcţiune sau în teste parcuri solare şi eoliene de peste 500MW. Până la jumătatea anului viitor ne propunem să ajungem, din acel apel, la proiecte finalizate de peste 1300MW

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă o veste în premieră, arătând că deja din fondurile PNRR avem puse în funcţiune sau în teste parcuri solare şi eoliene de peste 500MW, iar până la jumătatea anului viitor îşi propune să ajungă, doar din a

Vremea

București
acum

mar.

1°/5°
mie.

0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
Iasi
acum

mar.

-1°/4°
mie.

1°/9°
joi

2°/12°
vin.

4°/15°
Constanta
acum

mar.

2°/6°
mie.

0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/3°
mie.

-1°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
Timisoara
acum

mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
joi

1°/12°
vin.

3°/14°