Tibetul şi lumea lui spirituală fac parte din patrimoniul universal. Acest spaţiu a dăruit lumii din cultura sa, fiind văduvită de autonomie şi independenţă. A rămas el însuşi. Imuabil şi greu de pătruns precum cercurile concentrice ale unei Mandale. Herald nu face parte dintre editurile din România care să scoată titlu după titlu şi să le reţină atenţia cititorilor într-o veşnică alertă, cu bestselleruri de ultimă oră, sau care să impună o noutate editorială spectaculoasă şi nume de autori de mare succes. Este o editură specializată pe un anumit tip de carte, avînd un public de nişă, extrem de pasionat de un tip de subiecte. Destul de restrînse, dar nu puţine. Chiar dacă interesul pentru teme mai puţin ortodoxe – la propriu şi la figurat – a crescut, numărul celor interesaţi de acest tip de lucrări este în continuare relativ mic. Tocmai de aceea considerăm că este absolut remarcabilă activitatea acestor edituri care acoperă multe spaţii cultural-intelectuale, care, altfel, ar rămîne descoperite, dar care sînt absolut necesare unei culturi care se respectă. Sigur că există ţări şi naţiuni care nu au orchestre simfonice. Nu e un capăt de lume. Sigur că există regiuni în care nu se joacă şah, rugby şi nici nu se schiază. Iar nu e sfîrşitul lumii, dar, dacă există o minimă şansă ca tot ce e interesant sau util pentru cunoaşterea umană să ajungă la oamenii curioşi din fire, ar fi păcat să nu profităm. Ne cerem scuze pentru această paranteză. Dar am ajuns la aceste cărţi tot din curiozitate. Mă frămînta de multă vreme o idee legată de Brâncuşi. Am auzit pentru prima dată de existenţa unui gînditor tibetan pe nume Milarepa datorită marelui artist român care – am aflat ulterior – nu citea foarte mult, dar era un mare admirator al gîndirii tibetane. Iar Mi-larepa şi învăţăturile lui îi erau foarte dragi. În drumul lui solitar şi iniţiatic pe jos spre Paris, un elveţia