Cu o săptămână înainte de începerea noului an de învăţământ, Inspectoratul Şcolar Judeţean a schimbat mai mulţi directori de şcoli. Vestea a creat rumoare în şcoli şi a stârnit nemulţumiri din partea primarului Victor Drăguşin care contestă decizia ISJ Teleorman şi vrea să atace numirile.
La Şcoala cu clasele I-VIII„ Ştefan cel Mare” din Alexandria în locul prof. Pantelimon Negreanu care a deţinut funcţia de director a fost adusă Lenuţa Tecşor de la Liceul teoretic „ C-tin Noica”.Schimbarea a atins şi Colegiul „Al. D. Ghica” , unde prof. Mihăiţă Borgovan va fi numit director adjunct. La Şcoala „ Mihai Viteazul” , Elena Tecşor a fost înlocuită din funcţia de director adjunct cu Ilie Sorin. Director nou are acum şi Clubul Copiilor Roşiorii de Vede, unde a fost numit fostul inspector şcolar Gică Ungureanu. La Grădiniţa 10 din Alexandria a fost numită director Ionela Ene. La Grupul Şcolar Agricol din Alexandria postul de director va fi ocupat de Ramona Vâjă. Au fost schimbaţi şi înlocuiţi cu alţii noi şi directorii de la şcolile din Fântânele, Olteni, Siliştea Gumeşti, Bujoru, Ştorobăneasa, Drăcşani.
Primarul Alexandriei contestă numirile şi vrea să atace hotărârea inspectorului general
Victor Drăguşin, primarul Alexandriei este revoltat de decizia inspectorului general Constantin Amarie de a schimba directorii de şcoli. „ Voi ataca în contencios administrativ numirile. Inspectorul general încalcă Legea Educaţiei. Nu mai are voie, după noua lege, să numească directori de şcoli” spune primarul.
În replică, inspectorul general Amarie spune că schimbările sunt perfect legale. „ Legea Educaţiei Naţionale prevede ca managerii de şcoli să facă parte din Corpul Experţilor în Management. Nu s-a creat încă aşa ceva şi atunci Ministerul Educaţiei a prevăzut nişte măsuri tranzitorii prin OMCT 3753 din 09.02.2011 până când se vor crea condiţiile de