Când oamenii care se opun proiectului Gabriel Resources de la Roşia Montana i-au spus preşedintelui ţării că nu au de gând să-şi abandoneze casele decât dacă intervine armata, Traian Băsescu i-a făcut bolşevici.

“Eu vreau Roşia Montană şi viaţa mea să nu fie deranjată de această companie. Nu încercaţi, că nu voi pleca! Mă veţi scoate cu armata de aici. Deci, dacă vreţi să faceţi ca Ceauşescu, să mă scoateţi cu armata, chiar dacă veţi scrie că proprietatea lui Eugen e expropriată conform legii, cu armata mă veţi scoate de aici!” i-a spus preşedintelui Eugen David, proprietar la Roşia Montana, şeful asociaţiei Alburnus Maior. “Mai mare bolşevism decât vezi unul care spune că… ai văzut vreun jandarm, vreun militar care a venit să te scoată din casă? Ăsta-i bolşevism, domnule!”, a replicat nervos Traian Băsescu.

Calificativul azvârlit de preşedintele Băsescu, acela de “bolşevism” este într-adevăr unul potrivit pentru situaţia de la Roşia Montana. Numai că el nu trebuie aşezat în dreptul oamenilor care îşi apără cu perseverenţă şi curaj proprietăţile, ci în dreptul cozilor de topor cu care Gabriel Resources încearcă să-şi impună interesele.

Preşedintele Traian Băsescu nu este singurul susţinător fervent al distrugerii zonei minelor romane din masivele Cârnic şi Orlea. Discuţia interminabilă asupra proiectului Gabriel Resources nu ar fi fost reluată o dată, şi încă o dată, şi încă o dată, în pofida opoziţiei Academiei Române şi a comisiei prezidenţiale pentru patrimoniu, dacă nu s-ar fi găsit în toate instituţiile şi partidele personaje cu coloană vertebrală fragilă.

Prelungirea absurdă a discuţiei, când un NU categoric ar fi trebuit să o încheie demult, nu ar fi fost posibilă fără contribuţia parlamentarilor PDL şi PSD care au respins în toamna lui 2006 în Parlament o lege prin care se interzicea folosirea de cianuri în extracţia minieră pe terito