Scriam în urmă cu o săptămînă, două, texte scurte pentru un dicţionar şi mă gîndeam cu nostalgie la secolul enciclopediştilor. În zilele noastre, un termen de dicţionar trebuie să fie concis, definiţiile – exacte şi stilul – sobru. Mă străduiam, aşadar, să explic cît se poate de clar, în propoziţii scurte şi pe înţelesul tuturor, ideile fundamentale ale cosmologiei şi conceptele de bază ale teoriei Big Bangului şi ale haosului determinist care domină sistemele numite „complexe“. Gîndul mă ducea totuşi spre Edgar Allan Poe, care, în fascinantul, dar puţin cunoscutul său eseu intitulat Eureka, a descris, în cuvintele şi cu imaginaţia unui poet, cosmologia fizicienilor secolului care avea să urmeze. Aş fi putut poate să pomenesc numele poetului american, mai ales că era vorba de un „dicţionar general de terminologie literară şi culturală“, dacă nu mi-aş fi amintit că Paul Valéry, comentîndEureka lui Poe (în 1923), a vorbit de o cosmogonie, şi nu de o tentativă de a elabora o cosmologie. Un autor italian contemporan, Alberto Cappi,a scris o carte întreagă în care încearca să pună în evidenţă validitatea ştiinţifică a ideilor incluse în „poemul în proză“, publicat în cinci sute de exemplare la New York, în 1848, de autorulCărăbuşului de aur şi al faimoaselorpoemeCorbul şi Lenore. Şi totuşi, Valéry insistă şi spune cosmogonie: pe baza principiilor mecanicii newtoniene şi a teoriei lui Laplace (în ceea ce priveşte formarea nebuloaselor), Poe „a construit un poem abstract, un rar exemplu în zilele noastre al unei explicaţii a tot cuprinzătoare a aspectului material şi spiritual al universului, o cosmogonie“ (articolul On Poe’s Eureka, în ediţia în engleză a Operelor complete, publicată de Fundaţia Bollingen la Princeton, vol. 8, p. 170). În prefaţa la ediţia originală, Poe defineşte eseul său ca reprezentînd o „carte a adevărului“ („book of truth“), scrisă pentru cei