"Parintii mei m-au invatat ca nimeni nu poate sa-mi exproprieze mintea si sufletul"
* Pe Doina Uricariu am reusit s-o cunosc abia dupa in 1996, prin taina poeziei. Pana atunci, desi locuiam pe aceeasi strada, ma marginisem s-o privesc trecand pe langa mine, iute ca o naluca, si-i urmaream cariera prodigioasa de scriitoare. Apoi, dupa numai cativa ani, Doina Uricariu a disparut de pe strada mea. Se mutase in America. Abia aparitia din ultimul an a dipticului de mare succes, "Maxilarul inferior" si "Scara leilor", mi-a prilejuit bucuria reintalnirii cu ea, pe aceeasi strada din cartierul Domenii din Bucuresti *
Un colt de rai
- Cum se naste un scriitor, Doina Uricariu? Cand ati simtit ca v-a atins prima oara Ingerul poeziei?
- Intr-o dimineata, la Baneasa. Aveam cinci-sase ani, si am inceput, brusc, sa scriu poezii. Ingerul meu plutea printr-o gradina frumoasa, ca ograda inflorita a unei manastiri, iar poeziile mele erau o revarsare de mici povesti in versuri, ale unui copil care invatase sa scrie de la a noastra Fraulein, doamna Mi von Rostotzky, mai intai cu alfabet gotic si apoi latin. La Baneasa, tatal meu tranformase un teren al lui in raiul pe pamant, in ciuda celor 16 gropi de bombe, caci terenul fusese teatru al bombardamentelor din 1944, si mai apoi camp de tragere al armatei. Tata, ofiter in armata regala, grav ranit la Oarba de Mures, parasise armata romana sovietizata, ca sa se faca taran. Si a tinut piept colectivizarii, luptand pentru raiul acela cladit cu mainile lui. Dar pana la urma, mai importanta decat prima atingere a ingerului este lupta de a-l pastra langa tine. Am cunoscut multi scriitori care si-au batut joc de aceasta atingere. Fiecare om vine pe lume cu un dar ce poate rodi sau se poate risipi. Si eu ma intreb mereu: pe tata, cand l-a atins ingerul? Atunci cand a plecat pe front, in ziua de 23 augus
