O alternativă la petrecerea vacanţei în faţa calculatorului sau la televizor, Şcoala de vara şi-a încheiat cursurile. Timp de 10 săptămâni, la într-o clădire de pe Strada Lungă, „elevii văratici” au învăţat limbi străine, şi-au dezvoltat cultura generală şi au descoperit aptitudini artistice de care nu ştiau că le posedă. Aşa că, pe lângă vizită la bunici sau concediul cu părinţii, copiii care au participat la acest program, se întorc la şcoală cu mai multe cunoştinţe decât aveau la finele anului şcolar trecut.
Ioana are 6 ani, iar pentru ea şcoala de vară a fost prima ei şcoală. Acolo a descoperit că îi place să picteze şi îi plac limbile străine, aşa că acum ştie să spună „my name is Ioana”, dar şi „je m’apelle ioana”. Andreea şi Amalia au 5 şi respectiv 7 ani. Amândouă au urmat şcoala de vară, unde au învăţat să deseneze şi să confecţioneze diferite lucruri. „Aici am făcut un tablou, ce reprezintă? O câmpie. Aici am făcut cu hârtie creponată. Asta este o marionetă, părul este din lana, rochiţa din hârtie creponată, legată cu sfoară!”, ne spune Andreea Şipoş. Amalia Ungureanu în schimb a realizat nişte fluturaşi, un peştişor şi un melc.
La şcoala de vară au participat 19 copii cu vârste cuprinse între 4 şi 9 ani. La finalul programului, copiii pleacă cu multe cunoştinţe noi, dobândite de la cei 4 profesori care au lucrat cu ei. „Am mers pe o altă idee anul acesta, pe un sistem waldorf, copilaşii au studiat patru limbi străine: engleză, franceza, germană şi spaniolă, dar şi activităţi practice”, a declarat Cristian Istrate, profesor la Şcoala de vară. O alternativă la petrecerea vacanţei în faţa calculatorului sau la televizor, Şcoala de vara şi-a încheiat cursurile. Timp de 10 săptămâni, la într-o clădire de pe Strada Lungă, „elevii văratici” au învăţat limbi străine, şi-au dezvoltat cultura generală şi au descoperit aptitudini artistice de care nu ştia