Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întreabă un specialist: Ce pot face pentru ca rosturile dintre plăcile de gresie şi faianţă să nu se mai înnegrească?

Publicat in Romania Libera, vineri 2 septembrie 2011 ·

În multe situaţii, rosturile dintre plăcile de gresie se înnegresc, iar cele dintre plăcile de faianţă se încarcă de mucegai. În cele mai multe cazuri, cauzele acestor fenomene sunt folosirea unor chituri neadecvate sau de proastă calitate, precum şi supradimensionarea rosturilor.

Chiturile poroase absorb cu uşurinţă praful, ceea ce conduce la înnegrirea rosturilor. Rosturile plăcilor de faianţă din baie se încarcă cu mucegai din cauza lipsei ventilaţiei şi a umezelii mari. În sezonul rece, pereţii băilor ar trebui să aibă peste 12° C pentru ca să nu apară mucegaiul.

Remediile recomandate sunt:

- pentru plăcile de pardoseală (gresie), scobirea chitului vechi şi aplicarea unui anou, de calitate;

- pentru faianţă, instalarea unui ventilator în baie şi, de asemenea, rechituirea rosturilor;

- pentru ambele situaţii există un remediu de recondiţionare, respectiv îndepărtarea ­chitului la suprafaţă (după caz, între 3 şi 6 mm) şi aplicarea unui strat de răşină epoxidică. ­Procedeul este însă complicat, deoarece această substanţă este extrem de lipicioasă, ceea ce face ca lucrul cu ea să fie dificil.

În multe situaţii, rosturile dintre plăcile de gresie se înnegresc, iar cele dintre plăcile de faianţă se încarcă de mucegai. În cele mai multe cazuri, cauzele acestor fenomene sunt folosirea unor chituri neadecvate sau de proastă calitate, precum şi supradimensionarea rosturilor.

Chiturile poroase absorb cu uşurinţă praful, ceea ce conduce la înnegrirea rosturilor. Rosturile plăcilor de faianţă din baie se încarcă cu mucegai din cauza lipsei ventilaţiei şi a umezelii mari. În sezonul rece, pereţii băilor ar trebui să aibă peste 12° C pentru ca să nu apară mucegaiul.

Remediile recomandate sunt:

- pentru plăcile de pardoseală (gresie), scobirea chitului vechi şi aplicarea unui anou, de calitate;

- pentru faianţă, instal

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă, la Vatican, reunind lideri din întreaga lume - VIDEO

News.ro acum 35 minute
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, de la ora locală 10:00 (11:00, ora României), o ceremonie solemnă la care vin lideri din întreaga lume şi care va fi urmărită în direct de milioane de oameni. Papa Franc

Peste jumătate din ţară, sub cod galben de furtuni. Până când este valabilă atenționarea meteo ANM

Libertatea acum 55 minute
Mai mult de jumătate din ţară va fi, începând de sâmbătă, sub o avertizare cod galben de furtuni, descărcări electrice și rafale puternice de vânt, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării până duminică

Ziarul Financiar acum 28 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis atenţionări cod galben şi cod portocaliu de vânt şi instabilitate atmosferică pentru cea mai mare parte a ţării. n cea mai mare parte a Moldovei, estul şi nord-estul Munteniei, precum şi în nordul

FOTO Imagini impresionante de la Vatican. Mii de oameni s-au adunat în Piața Sfântul Petru pentru funeraliile Papei

HotNews acum o ora
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru din Vatican. Oamenii au început să sosească în piață dis de dimineață pentru a-și lua rămas bun de la liderul Bisericii Catolice. Autorităţile italiene se aşteaptă ca aproximativ 200.0

Un atac israelian în Gaza s-a soldat cu moartea a patru persoane. Alte 30 de persoane ar fi prinse sub dărâmături, anunţă apărarea civilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de apărare civilă din Gaza a anunţat că un atac israelian asupra oraşului Gaza a ucis, sâmbătă, patru persoane şi a lăsat „peste 30” îngropate sub dărâmăturile unei case. „Echipajele noastre au reuşit să recupereze patru martiri şi cinci răn

O fetiță de 2 ani, cu cetățenie americană, a fost deportată de Administrația Trump „fără un proces echitabil”

HotNews acum 41 minute
Administratia Trump a deportat o fetiță de 2 ani, cetățeană americană, „fără un proces echitabil”, a declarat vineri un judecător federal, în timp ce tatăl copilului încearcă să o readucă în Statele Unite ale Americii, informează Reuters. Judecătoru

Fostul preşedinte american Joe Biden a ajuns la funeraliile Papei Francisc

Ziarul Financiar acum 32 minute
Fostul preşedinte american Joe Biden a ajuns, sâmbătă, la funeraliile Papei Francisc. Joe şi Jill Biden tocmai au sosit pentru a lua parte la funeraliile Papei Francisc, în Piaţa Sfântul Petru. Joe Biden nu face parte din delegaţia americană, dar a

Familii regale şi preşedinţii se alătură mulţimii de oameni îndoliaţi la funeraliile Papei Francisc

Ziarul Financiar acum 28 minute
Membri ai familiilor regale, preşedinţi, prim-miniştri şi o legiune de credincioşi îi vor aduce un ultim omagiu Papei Francisc sâmbătă, în cadrul unei slujbe de înmormântare în Piaţa Sfântul Petru, pentru a onora papalitatea sa, scrie Reuters. Print

METEO. Ploi și descărcări electrice în București până marți

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, vremea va fi instabilă. Din a doua parte a zilei vor fi perioade cu intensificări ale vântului (viteze de 50…60 km/h), vijelii, averse (cantități de apă în jurul a 10 l/mp) și descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 21…23 de grade

Două persoane au murit și trei sunt grav rănite în urma unui accident rutier pe DN2-E85, în Vrancea

Adevarul acum o ora
Un bărbat în vârstă de 29 de ani și altul de 33 de ani, ambii conducători auto, au murit, iar trei persoane, printre care şi doi copii, au fost rănite, în urma unui accident rutier produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2-E85.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/22°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

4°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

8°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/21°
dum.

8°/14°
lun.

9°/19°
mar.

9°/21°