Agenţia Naţională de Integritate (ANI) informează, vineri, că un referent în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură a fost găsit incompatibil, întrucât pe lângă această funcţie publică a deţinut şi calitatae de administrator la o societate comercială.
"Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Otilia Arjocu, referent în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA)", arată ANI.
În urma evaluărilor declanşate în 24 noiembrie 2010, s-a constatat că Arjocu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 iulie 2006 - 12 noiembrie 2009, deoarece a deţinut simultan atât funcţia publică de referent în cadrul APIA (Centrul Judeţean Gorj - Centrul Local Motru), cât şi calitatea de administrator al SC OLNIMAREX SRL.
Potrivit Legii 161/2003, "funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată".
Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ, precizează ANI.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) informează, vineri, că un referent în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură a fost găsit incompatibil, întrucât pe lângă această funcţie publică a deţinut şi calitatae de administrator la o societate comercială.
"Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Otilia Arjocu, referent în ca