Profesorul Alexandru Pesamosca. 50 de ani de carieră profesională. Peste 50.000 de operaţii. Chirurgie abdominală. Chirurgie ortopedică. Chirurgie reconstructivă. Malformaţii congenitale... Operaţii dificile, efectuate zi şi noapte, mai ales în două spitale de copii din Bucureşti: "Grigore Alexandrescu" şi Budimex. Dar, şi în China, şi în Statele Unite. Pentru mulţi părinţi şi copii a fost un Dumnezeu în halat alb. Căci a imaginat şi reuşit intervenţii pe care nimeni nu le bănuia în urmă cu două-trei decenii.
"I-am înlăturat tot organul bolnav şi-am început să reconstruiesc altul, dintr-un cadru de colon. Adică, i-am luat un segment de colon din care i-am făcut un esofag nou-nouţ. Totul într-o singură operaţie. Aşa ceva nu s-a mai făcut niciodată. Şi n-o spun deloc cu mândrie, ci dimpotrivă, cu o mare smerenie, pentru că operaţia asta a fost opera lui Dumnezeu. Eu n-am fost decât instrumentul lui sau, cum s-ar zice, mijlocitorul", povestea cu pilduitoare modestie însuşi Pesamosca.
A operat întotdeauna cu Dumnezeu alături. Mai ales atunci când simţea că este depăşit de nenorocirea ce-şi făcea de cap în trupul firav al vreunui copil, se pitula, chiar ca un copil, lângă iconiţa din cabinetul lui modest. Nimeni nu va şti niciodată ce cuvinte rostea Profesorul. Dar cu certitudine ele ajungeau la destinaţie şi se întorceau la robul lui Dumnezeu, chirurgul Pesamosca, sub formă de inspiraţie divină.
Cei mai apropiaţi i-au fost micuţii pacienţi aflaţi în situaţii disperate. Mărturisirea Profesorului e minunată: "Am iubit mult copiii, toată viaţa m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operaţii. Zâmbeau într-un fel pe care mi-e greu să-l descriu. Cam toţi aveau aceeaşi reacţie. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranţă. Şi milă, cu zâmbetul ăla îmi cereau toată mila din lume. Cum să nu te tulbure imaginea asta? Şi,