PDL Constanţa a început campania de strângere a 70.000 de semnături. Gigi Chiru, şeful PDL Constanţa, s-a prezentat ieri, la ora 11.00, la sediul Primăriei Constanţa, ca să verifice dacă Radu Mazăre şi-a dat demisia. Expirase ultimatumul pe care i l-a dat, public, luna trecută. În ciuda entuziasmului său şi al celor câteva zeci de susţinători care l-au însoţit, democrat-liberalul nu a putut trece de biroul de informaţii.
„Trebuie să faceţi o cerere în acest sens", a fost răspunsul funcţionarelor. Scopul adevărat al lui Chiru a fost însă atins: o conferinţă de presă ad-hoc pe treptele primăriei, unde a comentat eşecurile administraţiei Mazăre, în accepţiunea lui, şi unde a dat startul oficial al strângerii de semnături pentru demiterea primarului.
„Este uşor de constatat faptul că modul în care domnul primar se comportă, total nepotrivit cu funcţia pe care o are, este generat de beţia de putere, dumnealui permiţându-şi să transforme oraşul în propria-i moşie, iar bugetul local în propria-i vacă de muls... Vă întreb ce a făcut Mazăre notabil în 11 ani?", a spus Chiru, care a -purtat cu el o clepsidră, deasupra căreia scria „S-a scurs timpul". Tot Chiru a fost primul care a semnat listele de semnături, fiind urmat de prefectul Claudiu Palaz. Pentru a-şi atinge targetul, mai trebuie să semneze 69.998 de constănţeni. „Vom derula campania atât timp cât va fi nevoie", a spus democrat-liberalul. Acesta nu şi-a ascuns dorinţa de a candida la funcţia de primar de Constanţa dacă sondajele îl indică favorit. Nu a menţionat însă dacă şi-a făcut sau nu buletin de Constanţa. În faţa primăriei au existat şi susţinători ai actualului primar.
„Mă cheamă Cadâr. Sunt turc de profesie. Mazăre e cel mai bun primar", striga unul dintre ei, în contrast cu vociferările PDL-iştilor, care susţineau că primarul i-a minţit, pentru că nu a vopsit blocurile de pe buleva