Antrenorul echipei Olympique Marseille, Didier Deschamps, crede că FC Barcelona este marea favorită la câştigarea trofeului Ligii Campionilor în acest sezon, precizând că, în acest moment, în lume există două tipuri de fotbal, cel al catalanilor şi cel al celorlalţi, informează Marca.
Didier Deschamps crede că nu se poate face comparaţie între formaţia spaniolă şi celelalte echipe din lume. "În acest moment, există două tipuri de fotbal, al catalanilor şi al celorlalţi. Vorbim despre o echipă incredibilă. Joacă la cel mai înalt nivel de mulţi ani", a mai spus Deschamps.
Tehnicianul francez menţionează că ultimele partide disputate de FC Barcelona, în compania celor de la Real Madrid şi FC Porto, susţin această teorie: "Niciuna dintre cele două echipe nu a fost în stare să o învingă, deşi au utilizat tactici diferite. Atunci când îţi propui să te aperi, pierzi, iar când ieşi pe contraatac, tot pierzi".
FC Barcelona a câştigat în această vară Supercupa Spaniei şi Supercupa Europei, după ce a trecut de Real Madrid, respectiv de FC Porto.