Un grup de artişti – regizori şi dramaturgi – adresează o scrisoare publică unei instituţii, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, ridicînd o serie de semne de întrebare asupra modului în care a fost reprezentat public şi promovat Roşia Montană – pe linie fizică şi pe linie politică, spectacol ai cărui autori sînt cei patru semnatari (Radu Apostol, Gianina Cărbunariu, Peca Ştefan şi Andreea Vălean). Reluată de mai multe portaluri, scrisoarea a intrat imediat într-un circuit al dezbaterii profund marcat de diviziuni ideologice din ce în ce mai conotate emoţional, legate de exploatarea minieră de la Roşia. „Spectacolul acela e VARZĂ, caricaturizează la modul grotesc ambele părţi, am fost realmente dezgustat după ce l-am văzut atît la Cluj, cît şi la Roşia. Na, părerea mea! Şi, totuşi, cam asta e părerea tuturor activiştilor pe care i-am întrebat care îşi doresc o Roşie alternativă la proiectul minier cu cianuri. O ştire mai relevantă despre Roşia zilele astea este cea a ONG-urilor de mediu care se opun declaraţiilor prezidenţiale recente cu privire la oportunitatea proiectului propus de RMGC. […] Din nefericire, spectacolul a trivializat cea mai importantă mişcare socială din RO postdecembristă.“ Comentariul, postat pe criticatac.ro, unul dintre portalurile care a publicat scrisoarea grupului dramAcum, este semnat de Adi Dohotaru, membru în comitetul executiv al Grupului pentru Acţiune Socială (GAS) de la Cluj, jurnalist, istoric şi activist. Modul în care Dohotaru se raportează la spectacol e comun unei categorii mai largi de spectatori sau potenţiali spectatori: Roşia Montană – pe linie fizică şi pe linie politică înşală aşteptările celor care văd în artişti susţinători necondiţionaţi ai cauzelor antiinstituţionale prin refuzul de a prelua nu atît temele, cît limbajul acelei „pături“ de public ce se opune exploatării cu cianuri din raţiuni ecologice şi culturale. C