Astronomii au creat o formulă care determină cât de mult se aseamănă o planetă cu Pământul şi, în urma aplicării acesteia, au găsit un candidat ideal, la 36 de ani lumină de noi (adică la peste 340.000 de milioane de kilometri distanţă), scrie spaceref.com.
Lisa Kaltenegger, de la Centrul pentru astrofizică Harvard-Smithsonian, şi Stephane Udry şi Francesco Pepe, ambii de la Universitatea din Geneva, au folosit o formulă care ţine cont de parametrii orbitali ai unei planete, natura atmosferei sale, dar şi radiaţiile primite de la steaua cea mai apropiată.
Astfel, cei trei au descoperit o planetă, pe care au botezat-o HD 85512b, care este de 3,6 ori mai mare decât Pământul şi orbitează în jurul unei stele portocalii, din constelaţia Vela.
Cercetătorii spun că HD 85512b ar fi o planetă stâncoasă, cu o atmosferă similară Pământului şi unde sunt prezenţi vapori de apă, dioxid de carbon şi azot. Dacă aceste calcule sunt corecte, planeta este locuibilă, afirmă oamenii de ştiinţă.
Singura diferenţă semnificativă faţă de Pământ este că, pe HD 85512b, un an ar dura doar 58,2 zile, aceasta fiind perioada în care planeta face o rotaţie completă în jurul celei mai apropiate stelei.
Totuşi, studiul atmosferei planetelor foarte îndepărtate necesită telescoape mult mai puternice decât cele existente în prezent, astfel că oamenii de ştiinţă nu îşi pot extinde deocamdată cercetarea.
Astronomii au creat o formulă care determină cât de mult se aseamănă o planetă cu Pământul şi, în urma aplicării acesteia, au găsit un candidat ideal, la 36 de ani lumină de noi (adică la peste 340.000 de milioane de kilometri distanţă), scrie spaceref.com.
Lisa Kaltenegger, de la Centrul pentru astrofizică Harvard-Smithsonian, şi Stephane Udry şi Francesco Pepe, ambii de la Universitatea din Geneva, au folosit o formulă care ţine cont de parametrii orbitali a