Prof.Ana Aslan, Preşedinte de onoare al Fundaţiei Ana Aslan International
5.922 de ore de fornare profesionala
2.820 de certificate de absolvire eliberate
1.220 de medici pregătiţi
1.660 de asistenţi medicali pregătiţi
7 specialităţi medicale (geriatrie, imagistică, medicină de laborator, neurologie, psihiatrie, anestezie terapie intensivă, medicină de familie) în care se vor dezvolta competenţe în domeniul îmbătrânirii cerebrale
Proiect unic european şi naţional
Fundaţia Ana Aslan International este beneficiarul proiectului „Instruire in noile tehnologii medicale si perfectionare pentru medicii si asistentii medicali din ambulatorii de specialitate si spitale in brain-aging", având ca parteneri Colegiul Medicilor din România şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMMR).
Proiectul se derulează pe perioada a 3 ani - 1 iunie 2010 - 31 mai 2013 - şi este în valoare totală de 20.531.548,78 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 19.051.006,91 lei. În total, pe parcursul a 3 ani, vor fi pregătiţi un număr de 1.220 de medici şi 1.600 de asistenţi medicali.
Proiectul vizeaza formarea profesionala a medicilor si asistentilor din toate cele 8 regiuni ale tarii. Lansarea de la Neptun, din 2 septembrie 2011, este a patra lansare regionala a proiectului, dupa cele din Cluj-Napoca - 18 decembrie 2010, Iaşi - 23 martie 2011, Ramnicu Valcea - 22 iunie 2011.
Necesitatea acestui proiect rezidă în nevoia medicilor şi asistenţilor medicali de supraspecializări în care să poată profesa şi care să răspundă cererii, în creştere pe piaţa românească, de asistenţă medicală individualizată.
Astfel, potrivit unui studiu realizat de Fundaţia Ana Aslan International, 30% din medicii din sistemul sanitar românesc ar avea nevoie de supraspecializare în dom