Omul de afaceri Dinu Patriciu prevede că va urma o perioadă foarte dificilă pentru cei care muncesc în sectorul privat.
Dinu Patriciu, prezent în platoul emisiunii "Ultima oră" de la Realitatea TV, a afirmat că sectorul privat va fi sacrificat în următoarele luni din cauza lipsei de lichiditate.
"În lunile următoare, vom trăi o perioadă extrem de dură. Pentru companii şi pentru cei care trăiesc de pe urma lor, pentru cei care muncesc acolo, deci pentru toată societatea românească, bugetarii implicit. Sectorul privat e sacrificat de data aceasta, sectorul privat începe să o ducă din ce în ce mai greu", a spus Patriciu.
Potrivit lui Dinu Patriciu, în următoarea perioadă, băncile mamă îşi vor retrage banii din România, iar cei care vor mai rămâne în ţară vor fi folosiţi pentru a împrumuta statul, şi nu companiile.
Omul de afaceri mai avertizează că sistemul birocratic trage economia în jos.
"Aparatul birocratic nu e redus la strictul necesar. Din 750.000 de angajaţi la stat care se ocupă cu colectarea şi redistribuirea banilor la buget, ar trebui tăiat patru cincimi. Acesta e numărul care trebuie să dispară din aparatul de stat", a mai spus omul de afaceri.
"Trebuie imediat anunţată micşorarea fiscalităţii de la 1 ianuarie. Taxa unică la 10%, impozitul pe dividente 5%, nu 16%, la fel ca în Bulgaria, impozitarea directă trebuie să scadă drastic. Aş susţine că taxa unică trebuie să fie zero în România, azi, pentru a avea efecte. TVA trebuie să scadă cel mult la 15%. Prin reducerea taxării, care ar duce la creşterea veniturilor bugetare. Creşterea consumului este cheia creşterii economice", spune Patriciu.