Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astrele i-au spus să se ceară înapoi în funcţie. Este vorba despre fosul director al DSP Arad

Publicat in Adevarul, vineri 2 septembrie 2011 ·

Fostul director DSP Arad, Gabriela Ţârle, le face viaţa grea angajaţilor şi îi dă în judecată. Deşi s-a decis că a cheltuit sume importante din banii publici în folos personal, ea vrea să ajungă din nou şef.

Gabriela Ţârle, directorul DSP demis în anul 2009 la ordinul ministrului sănătăţii, după ce a păgubit instituţia pe care o conducea cu sute de milioane de lei vechi, doreşte să ocupe din nou fotoliul de şef al instituţiei. Deşi nu are încă o sentinţă definitivă, iar procesul urmează să aibă o ultimă înfăţişare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, fostul director, încă angajat al Direcţiei de Sănătate Publică, îşi terorizează colegii cu alte plângeri.

„Eu şi alţi şapte colegi am fost trimişi în judecată de doamna Ţârle. Capetele de acuzare, să zic aşa, sunt mai multe. Ea mă acuză că, deşi are hotărârea Curţii de Apel Timişoara, eu nu o las să ocupe funcţia de director executiv. Mai mult, spune că îi retragem ilegal din salariu sume de bani. Instituţia îi reţine din salariu cât au decis comisiile de anchetă atunci când s-au constatat nereguli, şi sentinţa Curţii de Apel a fost anulată atunci când Ministerul Sănătăţii a declarat recurs. Până atunci noi nu putem lua nicio decizie”, a susţinut Constantin Cătană, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Arad. În replică, Gabriela Ţârle susţine că tot ce fac unii angajaţi de la DSP este ilegal.

„Nu opt persoane am trimis în judecată, ci 11. I-am acuzat de mai multe lucruri, printre altele şi că îmi retrag bani din salariu în mod abuziv. Dar toate se vor lămuri în instanţă, pentru că eu am câştigat peste tot. Oricum toată presa a greşit şi m-a calomniat, drept urmare toată lumea va avea procese. Vom lămuri totul în instanţă”, se apără Gabriela Ţârle. După ce a fost acuzată, în 2009, că şi-a pus singură o primă ce depăşea 300 de milioane de lei vechi, la scurt timp Gab

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°