Numele meu de familie este, cum altfel, Prepelita, si trebuie sa recunosc ca in copilarie am suferit destul de mult de pe urma conotatiilor hilare pe care diversi indivizi le gaseau vis-a-vis de pasarea cu care este asociat.

De curand, am beneficiat insa de o compensatie foarte speciala, despre care vreau sa va povestesc.

Ei bine, nu este vorba despre vreo istorioara de familie, ci chiar de o familie de prepelite (ma refer chiar la pasari), cu care m-am intalnit acum cateva saptamani. Eram undeva in Tara Fagarasului si, impreuna cu familia mea, mergeam cu masina printre terenuri agricole, in cautarea unui camp parasit, de pe care sa culegem niste plante medicinale. Mersul acesta cu masina printre campuri este un adevarat ritual. Viteza este foarte redusa, deschidem toate geamurile, asa incat vantul ne mangaie usor, iar aromele ierburilor se succed ca intr-un vis frumos. In final, gasim un loc potrivit, dupa care o luam la picior printre ierburile inalte, in cautarea vreunei buruieni de leac. De data aceasta, pe drumul de tara pe care l-am ales ne-a aparut o surpriza de proportii: o prepelita-mama, insotita de trei pui, care nu stiau sa zboare. I-am surprins pe drumul de pamant batatorit si au inceput sa fuga cu totii, speriati de masina noastra. Fascinati de spectacol, dar nevrand sa-i speriem mai tare, am incetinit la maximum, mergand, totusi, pe urmele lor. Ei bine, bietele prepelite nu savurau deloc momentul. Mama prepelita, nu stiu de ce, nu putea zbura, iar cei trei pui fugeau ingroziti de Fordul nostru, care le aparea, fara doar si poate, ca un monstru. La un moment dat, un pui s-a pierdut de mama, din cauza unui palc de buruieni dese care cresteau pe mijlocul drumului, iar situatia a capatat proportii dramatice. Neputand sa-si ajunga mama, piuia disperat. Daca ne-am fi oprit din urmarire, cu siguranta ca puiul ar fi ramas prea in spate, nu si-