Lucrarea Atlantis pentru orchestră mare de DAN DEDIU (n. 1967) evocă sonor relieful imaginar al continentului dispărut şi mult idealizat numit Atlantida. Astfel, formaţiuni stâncoase şi deşerturi hipnotice alternează cu forme minerale şi vegetale stranii ori cu fi inţe ectoplasmatice. În plus, pe lângă aspectul sonor imagistic, muzica are ambiţia să construiască punţi între atitudini interioare contrastante, precum iubirea şi ura, curajul şi frica, echilibrul şi panica, bucuria şi durerea.

Finalul implică o dispariţie treptată, ca şi cum restul nu ar fi fost decât o poveste. Când e pe punctual să înceapă iar, este oprită brutal şi fără drept de apel: reveria a luat sfârşit. Piesa este dedicată dirijorului Christian Badea, care a impulsionat compunerea ei.

Norvegianul EDVARD GRIEG (1843–1907) compune singurul său concert pentru pian în anul 1868, la vârsta de 24 de ani, şi este inspirat, ambiţios şi mai ales romantic. Lucrarea are aceeaşi tonalitate ca şi Concertul lui Schumann, acelaşi lirism visător şi chiar aceeaşi construcţie a celor trei părţi. Până şi fragmentul solistic, cu care debutează cele două partituri, este comun. Totuşi, în Concertul lui Grieg, conţinutul muzical poartă adânc impregnată amprenta cântecului popular norvegian, ceea ce dă lucrării personalitate distinctă şi chiar o sugestie rapsodică. Prima parte alternează momentele de forţă cu cele de lirism; partea a doua este lentă, poetică, visătoare, de o frumuseţe tandră şi liniştită. Ultima parte creşte spectaculos în ritmuri săltăreţe de dans popular, cu sonorităţi de cimpoi şi o explozie fi nală amplă, impresionantă, melodioasă şi încărcată de armonii luminoase, care se constituie într-un argument pentru cei care l-au numit pe Edvard Grieg un „Chopin al Nordului”.

Compozitorul francez HECTOR BERLIOZ (1803-1869) se numără printre muzicienii reprezentativi pentru romantis