Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Turneul Internațional al Dunării intră azi în județul Tulcea

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 septembrie 2011 ·

Sute de amatori ai sportului cu vâsle ajung în această după amiază la noi în județ și vor face un popas la Mila 62, acolo unde vor fi întâmpinați de autoritățile locale din Luncavița. Mâine, cei de la TID ajung pe aleza municipiului.

Caiaciştii vor fi întâmpinaţi la Luncaviţa cu borş de peşte, muzică şi bere, după care se vor apropia de municipiul Tulcea. Pe data de 4 septembrie ajung aici şi vor campa la Tudor Vladimirescu.

Click pe poze pentru fotogalerie!

Turneul Internaţional al Dunării (TID) începe în ultima sâmbătă din iunie la Ingolstadt şi se termină în prima decadă din septembrie la Sf. Gheorghe. Sunt aproximativ 60 de locuri de campare pe tot parcursul turneului timp de 75 de zile, incluzând 16 sau 17 zile de odihnă. Conform datelor de înscriere, participanţii pot intra şi ieşi din turneu în orice moment dinainte stabilit.

Indiferent de vreme (căldură, ploaie sau vânt puternic), secţiunile parcurse zilnic sunt între 40 şi 65 km. Ei trebuie să fie pregătiţi să padeleze şase sau şapte zile consecutive, petrecând cinci până la opt ore pe zi pe apă. Din motive de siguranţă este interzis participanţilor să rămână pe apă după lăsarea întunericului.

Traseul TID în judeţul Tulcea

Vineri, pe 3 septembrie, ei vor campa la Mila 62 de la Luncaviţa. În zonă vor exista aproximativ 90 de corturi, iar administraţia locală va participa cu panglică și eşarfă tricoloră pe piept, un camping cu electricitate, muzică, bere, mici, şase ceaune cu borș de peşte. Caiaciştii vor fi întâmpinaţi de acordurile muzicale ale ansamblului „Ghiocel de la Luncavița“ care va prezenta cântece şi dansuri din Dobrogea.

A doua zi caiaciştii vor veni spre Tulcea şi se vor opri la Mila 38, unde vor rămâne până pe 5 septembrie. Următoarea oprire va fi la Murighiol, la kilometrul 64. Pe data de 6 septembrie caiaciştii ajung la Sfântu Gheorghe.

Pe 7

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 52 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum o ora
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 10 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/40°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°