De numele lui Ion Ivanov vor rămâne legate jucarea uneri finale în Top Teams Cup şi participarea echipei în Liga Campionilor. Pentru performanţele sale deosebite, antrenorul a fost decorat de Preşedintele României cu „Meritul sportiv" - clasa I.
Gălăţeanul, care a împlinit 60 de ani, este unul din cei mai prolifici antrenori din voleiul românesc. Ion Ivanov şi-a început cariera de mic copil după ce profesorul Traian Bârsan l-a remarcat la Şcoala 22 din Galaţi şi l-a convins să abandoneze handbalul în favoarea voleiului. A fost „copilul de trupă" al Ştiinţei Galaţi, unde dădea mingi pentru legende ale voleiului precum Udişteanu, Kramer şi Iorga, însă acest lucru l-a ajutat să devină junior la echipă.
A urmat cursurile Liceului „Vasile Alecsandri", cu a cărui echipă a câştigat campionatul pe regiunea Galaţi. Între 1967-1968 a fost selectat la lotul naţional de juniori, însă anumite probleme medicale l-au împiedicat să facă performanţă aşa cum şi-ar fi dorit. Ion Ivanov a devenit inginer după ce a urmat Politehnica, secţia Frigotehnie, şi a fost repartizat la Tulcea pentru a se ocupa de pescuitul oceanic. Dragostea sa pentru sport nu l-a putut ţine departe de volei, mai ales după ce a fost solicitat să joace la Delta Cons Tulcea, unde a evoluat 12 ani ca jucător în Divizia A.
Campioni în „Top Teams Cup"
După o pauză de câţiva ani, Ion Ivanov a revenit în volei ca antrenor secund la echipa unde a cunoscut consacrarea ca jucător: Delta Cons Tulcea. Rezultatele sale vorbesc de la sine. În sezonul 1981-1982, echipa sa termina pe locul secund în campionat, pentru ca următoarele trei campionate să şi le adjuce fără drept de apel. „Am câştigat şi Cupa, dar şi o Supercupă a României.
Cea mai frumoasă amintire este finala Top Teams Cup, a două competiţie ca valoare după Liga Campionilor, pe care echipa a jucat-o. Se întâmpla după 17 ani de câ