Foarte mulţi alergători care se află la început de drum se întreabă cum trebuie să respire. Respiraţia e un proces esenţial în tot ce înseamnă alergare. Din păcate, profesorii de sport ne-au învăţat tot felul de prostii când eram la şcoală.

De fapt, nu există o teorie a respiraţiei. Când alergăm trebuie să tragem aer atât pe nas cât şi pe gură. Există tendinţa să respirăm economicos. Adică tragem mai puţin decât avem nevoie. Oboseala se instalează mai repede în acest caz. Pentru a evita această situaţie trebuie să nu ne fie frică să respirăm.

În şcoală am fost învăţat că trebuie să inspir pe nas şi să expir pe gură. Cu această tehnică mă sufoc după trei kilometri.

O altă tendinţă care apare în alergare e să legi ritmul respiraţiei de ritmul alergării. Pericolul care apare aici este că, pe măsură ce oboseşti, scazi ritmul alergării, deci şi pe cel al respiraţiei. Astfel, de la instalarea primelor semne de oboseală până la epuizare trece mult mai puţin timp decât dacă reuşeşti să respiri cu un ritm diferit decât cel în care alergi.

Această tehnică face parte din strategia de amânare a oboselii. De fapt, succesul unei curse lungi constă în capacitatea alergătorului de a amâna cât mai mult epuizarea. Nu există alergător care să nu obosească. Diferenţele sunt date de capacitatea diferită a unui sportiv de a administra oboseala.

Antrenamentul te ajută nu numai fizic să lupţi cu oboseala, ci, mai ales psihic. Cei care aleargă ştiu că la un moment dat cel mai mare inamic devine mintea noastră care ne tot repetă să ne oprim pentru că am ajuns la capătul puterilor.

Respiraţia trebuie să fie plenară, pe nas şi pe gură, făcută într-un ritm mai încet decât cel în care alergăm. Dacă te simţi obosit, inspiră mai mult aer.

De fapt, singura grijă când alergi e să faci rost de cât mai mult oxigen.

Foarte mulţi alergători care