Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jucătorii de culoare ai naţionalei de fotbal a Angliei, întâmpinaţi cu injurii şi saluturi naziste în Bulgaria

Publicat in Gandul, sâmbătă 3 septembrie 2011 ·

Oficialii Federaţiei engleze de fotbal au depus o plângere oficială la UEFA, după ce mai mulţi fotbalişti de culoare ai primei reprezentative au fost supuşi unui "abuz rasist josnic", în timpul meciului Bulgaria-Anglia, scrie Daily Mail.

Astfel, Ashley Young (de la Manchester United) şi Theo Walcott (de la Arsenal Londra) au fost "întâmpinaţi" de suporterii bulgari cu sunete care imitau maimuţele şi cu saluturi naziste.

Scorul de pe tabelă, 2-0 pentru Anglia, i-a înrăit pe fanii bulgari. "Noi puteam auzi totul de pe teren. Astfel de lucruri se întâmplă de ani de zile, cineva trebuie să ia măsuri pentru a le opri", a declarat Wayne Rooney, autorul celor două goluri.

Rooney (centru) îşi apără coechipierii: Walcott (stânga) şi Young

"Îi auzeam foarte clar (n.r. pe suporteri), dar i-am ignorat. Cred că Federaţia se va ocupa, nu vreau să comentez. Rezultatul meciului este important", a declarat Theo Walcott.

Antrenorul echipei naţionale a Bulgariei, Lothar Mathaus, şi-a cerut scuze pentru comportamentul fanilor. "E păcat că se întâmplă astfel de lucruri, îmi cer scuze în numele Federaţiei", a declarat fostul internaţional german.

Vineri, suporterii bulgari nu şi-au dat în petic doar la adresa jucătorilor de culoare ai Angliei. Ei au afişat un banner pe care se putea citi "Fuck UEFA".

Oficialii Federaţiei engleze de fotbal au depus o plângere oficială la UEFA, după ce mai mulţi fotbalişti de culoare ai primei reprezentative au fost supuşi unui "abuz rasist josnic", în timpul meciului Bulgaria-Anglia, scrie Daily Mail.

Astfel, Ashley Young (de la Manchester United) şi Theo Walcott (de la Arsenal Londra) au fost "întâmpinaţi" de suporterii bulgari cu sunete care imitau maimuţele şi cu saluturi naziste.

Scorul de pe tabelă, 2-0 pentru Anglia, i-a înrăit pe fanii bulgari. "Noi puteam auzi totul de pe teren. Astfel de lucr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Băsescu: „Georgescu știe carte/ Va avea în mine un adversar, nu este o soluție pentru România”

HotNews acum 27 minute
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat, într-o intervenție la Digi24, că va fi un adversar pentru Călin Georgescu întrucât credința acestuia „nu are nimic în comun” cu evoluțiile societății europene, ceea ce-l face inacceptabil pentru Uniunea Eu

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum 56 minute
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

Coreea de Nord extinde fabrica de rachete utilizate de Rusia în Ucraina

G4Media acum 45 minute
Coreea de Nord extinde un complex-cheie de fabricare a armelor care asamblează un tip de rachetă cu rază scurtă de acțiune utilizat de Rusia în Ucraina, au concluzionat cercetătorii unui think tank cu sediul în SUA, pe baza imaginilor din satelit, p

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 3 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Reacția lui Traian Băsescu la demisia lui Ciolacu: „Marcelee! Sună-l pe Trump și spune-i că… nu mai ești”

HotNews acum o ora
După anunțul demisiei lui Marcel Ciolacu de la conducerea PSD, fostul președinte Traian Băsescu a comentat gestul social-democratului într-o manieră ironică, făcând trimitere la convorbirea telefonică pe care premierul ar fi avut-o recent cu președi

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 4 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 2 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Igor Dodon salută votul pentru Călin Georgescu: „La fel se întâmplă și în Republica Moldova”/ Cum au votat moldovenii cu cetățenie română

HotNews acum 8 ore
Liderul socialiștilor din Republica Moldova a făcut și o paralelă cu situația din țara sa, asigurând că „moldovenii vor vota masiv pentru Interesul Național al țării”. Rezultate alegeri prezidențiale 2024. BREAKING NEWS: Se anunță o surpriză uriașă,

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°