Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întâiul primar al Aiudului ales democratic, cetăţean de onoare post-mortem

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 septembrie 2011 ·

Iniţiativa acordării titlului de cetăţean de onoare pentru primul primar al Aiudului ales democratic a aparţinut consilierilor PSD. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, profesorul a avut un rol important în evoluţia postdecembristă a oraşului devenit municipiu chiar în timpul mandatului său.

Primul primar al Aiudului ales liber, după decembrie 1989, a condus destinele oraşului între 1992-1996. Consilierii locali PSD au propus la ultima întâlnire acordarea, post-mortem, a titlului de cetăţean de onoare al municipiului profesorului Vasile Crişan, care a murit în cursul lunii august. Colegii l-au apreciat pentru implicarea în viaţa politică, ştiinţifică, culturală şi economică a Aiudului, declarat municipiu chiar în mandatul său. Între 2000-2004 a deţinut şi un mandate de consilier local la Primăria din Aiud.

“Salut această iniţiativă a grupului PSD din CL Aiud, dar şi votul unanim favorabil al aleşilor locali. Vasile Crişan a fost cunoscut de toată lumea, a avut un rol important în evoluţia postdecembristă a municipiului Aiud şi îşi merită locul în galeria cetăţenilor noştri de onoare. Transmit încă o dată familiei şi apropiaţilor domniei sale regretele mele pentru dispariţia sa prea timpurie. Nu în ultimul rând, sper ca nici aiudenii, cei cărora le-a dedicat mulţi din anii săi de viaţă, să nu îl uite”, a declarat primarul Horaţiu Josan.

Titlul de cetăţean de onoare va fi decernat în cadrul şedinţei de consiliu din luna octombrie.

„Un vânt aspru adie peste Aiud în acest sfârşit de vară. Profesorul Vasile Crişan a plecat dintre noi. Primar al Aiudului între anii 1992 - 1996. Va ramâne în inima celor care l-au cunoscut şi apreciat prin lupta sa pentru idealul culturii naţionale, prin talentul său de recitator, prin omenia sa, prin dăruirea sa. Omul de numele căruia se leaga importante manifestari culturale desfaşurate la Aiud a plecat dintre noi. D

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum o ora
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cod galben de intensificări ale vântului şi viscol, până sâmbătă seara / Care sunt cele mai afectate județe

G4Media acum 28 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de vreme severă, valabilă în 23 de judeţe, pe parcursul zilei de sâmbătă. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 – 23:00, va fi în vigoare un Cod galben de intensificăr

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 44 minute
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Cum se circulă în țară. Drumurile din 13 județe sunt acoperite de zăpadă

HotNews acum o ora
Plouă și ninge în mai multe zone din România. Centrul Infotrafic a anunțat, sâmbătă dimineață, că drumurile din 13 județe sunt acoperite pe alocuri de zăpadă, însă, la această oră, nu sunt restricții de trafic. ”Sunt semnalate precipitaţii sub formă

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 53 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Atac israelian asupra centrului Beirutului / Israelul și-a intensificat ofensiva împotriva grupării Hezbollah

G4Media acum 2 ore
Un atac aerian puternic al Israelului a vizat sâmbătă centrul Beirutului, au declarat surse de securitate, atacul zguduind capitala Libanului în contextul în care Israelul şi-a intensificat ofensiva împotriva grupării Hezbollah, susţinute de Iran, r

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Ministrul energiei din Republica Moldova merge în Rusia pentru a discuta cu Gazprom

HotNews acum o ora
Ministrul Energiei de la Chişinău, Victor Parlicov, a declarat vineri că se va întâlni săptămâna viitoare la Sankt Petersburg cu reprezentanții gigantului Gazprom pentru a asigura aprovizionarea stabilă cu energie electrică după loviturile rusești a

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°