Mesajul a fost trimis. Multumesc!

31 de localităţi din Maramureş au neconformităţi la apa potabilă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 septembrie 2011 ·

La nivelul judeţului Maramureş au fost centralizate datele referitoare la analizele efectuate în laboratoarele de chimie sanitară, microbiologie din cadrul DSP, respectiv la punctele fixe din Sighetu Marmaţiei şi Vişeu de Sus. Acestea au relevat neconformităţi la nivelul a 31 de comune.

Legislaţia europeană obligă efectuarea periodică a analizei calităţii apei potabile distribuite în sistem centralizat.

Directorul executiv adjunct al DSP Maramureş, Carmen Sima, a menţionat că este vorba de o directivă a Comisiei Europene de monitorizare a calităţii apei furnizată, indiferent de sursă, iar anual din 2007 sunt întocmite rapoarte de către Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Direcţia de Sănătate Publică a evaluat activitatea desfăşurată, în semestrul I, de către operatorii de apă din judeţ (primării şi servicii publice), în domeniul monitorizării calităţii apei care se furnizează consumatorilor în fiecare unitate administrativ-teritorială. La nivelul judeţului Maramureş au fost centralizate datele referitoare la analizele efectuate în laboratoarele de chimie sanitară, microbiologie din cadrul DSP, respectiv la punctele fixe din Sighetu Marmaţiei şi Vişeu de Sus. Acestea au relevat neconformităţi la nivelul a 31 de comune, a mai adăugat Carmen Sima. De asemenea, sunt primării care lucrează cu personal necalificat, iar aceste persoane trebuie să urmeze cursuri de specialitate în domeniu.

Nu deţin în prezent, autorizaţii de funcţionare pentru sistemul centralizat de aprovizionare cu apă potabilă a localităţilor următoarele autorităţi ale administraţiei publice locale (primării): Ardusat, Dumbrăviţa, Ieud, Lăpuş, Moisei, Ocna Şugatag şi Borşa.

a spus: „Rezultatele de laborator nu înseamnă că apa furnizată în sistem centralizat nu este potabilă, însă parametrii de calitate nu se conformează prevederilor Legii nr.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană anunţă că l-a ”eliminat” pe liderul Hezbollah Hassan Nasrallah în atacul de vineri de la Beirut

News.ro acum 24 minute
Armata israeliană anunţă sâmbătă că l-a ”eliminat” pe liderul mişcării islamiste Hezbollah Hassan Nasrallah într-un atac, vineri, vizând cartierul general al organizaţiei proiraniene la periferia de sud a Beirutului, relatează AFP. (Vom reveni) ”!Ha

Vremea se schimbă radical în București. Vijelii și ploi torențiale prognozate pentru weekend

HotNews acum 44 minute
Capitala va fi lovită de ploi abundente și vânt puternic începând de duminică dimineața. Temperaturile vor scădea semnificativ, potrivit meteorologilor. Sâmbătă, 28 septembire, în București cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la mode

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două zile – Cod galben şi portocaliu de ploi în mai multe zone ale ţării / Vremea se va răci semnificativ / La altitudini mari, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile, dar anunţă în continuare cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, anunţă că vremea se va răci semnificativ, iar în zonele montane î

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 3 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 3 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Avertizări meteo pentru ploi abundente, vijelii și ninsori. Meteorologii au actualizat prognoza pentru week-end

HotNews acum o ora
Meteorologii au actualizat sâmbătă dimineața prognoza. Cea mai mare parte a țării va fi afectată de ploi torențiale și vânt puternic, în timp ce la munte se vor semnala lapoviță și ninsoare. De sâmbătă, 28 septembrie, ora 18, până duminică, 29 septe

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum o ora
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

Armata israeliană continuă să bombardeze intens suburbiile din sudului Beirutului. Lider Hezbollah, vizat de lovituri

HotNews acum 4 ore
Israelul continua atacurile sâmbătă dimineaţa asupra suburbiilor din sudul Beirutului, bastion al Hezbollah, unde un raid de o violenţă fără precedent l-a vizat vineri, potrivit presei israeliene, pe liderul mişcării armate pro-iraniene, Hassan Nasr

Meteorolog militar despre ce începe azi în România: „Oamenii să ia în seamă alertele! De peste 20 de ani nu am văzut pe hărțile de prognoză atâta apă în atmosferă”

HotNews acum 4 ore
De sâmbătă seară și până luni, în România vin, din nou, ploile. Un specialist al Armatei în observarea și prognoza fenomenelor atmosferice a mărturisit, într-o discuție avută vineri cu HotNews, că ciclonul care s-a format în sudul Europei va aduce î

FOTO Accident, astăzi, într-o localitate din Botoșani! Patru persoane au ajuns la spital

Botosani News acum 2 ore
Patru persoane, cu vârste între 59 și 66 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, sâmbătă dimineață, în localitatea Blândești. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat pompierii din

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/32°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°