Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jucătorii Stelei sunt nemulţumiţi: "Banii, unde sunt banii?"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 3 septembrie 2011 · ·

Jucătorii lui Roni Levi sunt deranjaţi de faptul că Gigi Becali profită la maximum de schimbarea termenului de 60 de zile, în care patronii pot întârzia plata drepturilor salariale, la 90 de zile, şi aşteaptă în fiecare zi să li se alimenteze conturile cu sumele restante.

"Miciuni, minciuni, minciuni!", ţipa Gigi Becali în gura mare în faţa palatului său cu câteva zile înainte de returul cu ŢSKA Sofia, deranjat că ProSport a semnalat faptul că patronul roş-albaştrilor are restanţe financiare la jucătorii săi. "Nu e nimic adevărat! Uite, îi dau o palmă ProSportului ca să nu mai scrie prostii!", urla latifundiarul. La mai bine de 10 zile de la acest eveniment, ProSport a aflat că Gigi Becali nu a achitat nici până acum vreun ban elevilor lui Roni Levi. Ultima oară când latifundiarul din Pipera a băgat mâna în buzunar s-a întâmplat atunci când roş-albaştrii s-au întors din primul cantonament al Stelei din Austria. "E adevărat că băieţii nu şi-au mai primit banii de câteva luni! Asta e, nea Gigi n-a mai scos un ban pentru salarii pentru niciun angajat, nu doar pentru ei!", a povestit un oficial al Stelei.

"Să vină banii!"

Ultimul fotbalist al Stelei care a avut curajul să ceară public banii de la Gigi Becali, chiar dacă s-a referit doar la primele pentru calificarea în grupele Europa League, a fost Tătăruşanu. Atunci, imediat după partida cu ŢSKA Sofia, pe pista stadionului din Bulgaria, căpitanul roş-albaştrilor a punctat: "Eu cred că am demonstrat în această dublă manşă că ne merităm din plin prima de calificare în grupele Europa League", a spus Tătăruşanu.

"Tătăruşanu nu ne-a uitat"

Ciprian Tătăruşanu (foto) a demonstrat că nu uită nici acum echipa care l-a crescut şi de la care s-a lansat ulterior în Liga I,

Juventus Bucureşti. Prezent săptămâna trecută la meciul echipei din Colentina cu FC Maramureş, căpitanul Stelei i-a făcu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a câștigat Supercupa României, după 2-1 cu CFR Cluj

HotNews acum 25 minute
FCSB a cucerit Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seară, pe Stadionul Steaua din București. Campioana s-a impus prin golurile marcate de Dennis Politic (48) și Risto Radunovic (90+1), în tim

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 44 minute
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 2 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum o ora
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 2 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 9 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 51 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Mii de oameni s-au adunat în Zagreb pentru un concert al unui artist naţionalist care vrea să stabilească un record. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

News.ro acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic Thompson, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume, relatează Reuter

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°