● Vorbiţi-ne , vă rog, despre felul în care v-aţi apropiat de muzică.
● Am moştenit interesul pentru muzică de la tatăl meu, care mi-a transmis marea sa pasiune şi dragoste pentru arta sunetelor, în mod special pentru muzica italiană a secolului XVIII. Apoi un rol deosebit l-a avut violonistul veneţian Luigi Ferro – un mare interpret vivaldian, cu o activitate intensă alături de celebra formaţie I Virtuosi di Roma. In anii 1950-1960 acesta a fost primul ansamblu italian care a oferit muzica lui Vivaldi lumii întregi.
Am avut şansa de a fi discipolul lui Luigi Ferro la Conservatorul din Veneţia iar apoi i-am preluat postul cu Virtuozii din Roma, după 1970. Am avut parte aşadar de o formare muzicală deosebită.
● Repertoriul baroc reprezintă un domeniu preferat al acestei perioade de maturitate, după numeroase alte experienţe acumulate ?
● Decizia de a acorda mai multă atenţie partiturilor acestei epoci s-a cristalizat după ani, după multă practică interpretativă, după ce am lucrat cu I Sonatori della Gioiosa Marca – o iniţiativă importantă în domeniul muzicii vechi – şi apoi cu Orchestra Barocă Veneţiană. Au fost şi ani în care am cântat mult muzică de cameră, dar şi un repertoriu solistic (şi Concertul de Alban Berg, şi cel de Dutilleux). După cum se vede, interesul meu nu s-a îndreptat doar spre muzica barocă ci şi spre repertoriul romantic sau modern.
● Se vorbeşte despre şcoala veneţiană şi despre şcoala romană în literatura pentru violină a Barocului.
● Desigur... Şcoala romană a fost ilustrată în primul rând de marele Arcangelo Corelli, apoi de Scarlatti sau de Valentini. Este vorba despre o mare "producţie" de lucrări de tipul Sonatei sau Concertului grosso. Cristalizarea Concertului cu o tentă solistică apare însă prin reprezentanţii şcolii veneţiene: Albinoni şi Vivaldi. Ei au contribuit la apariţia genuluiConcertul