Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pesamosca, doctorul fără arginţi

Publicat in Gandul, sâmbătă 3 septembrie 2011 ·

Alexandru Pesamosca a murit mai bogat ca sultanul din Brunei. Comoara lui, adunată într-o odaie de spital - (care în ultimii ani se deschidea tot mai rar, iar în ultimele zilele doar când intra un castron cu supă) - ne-o lasă astăzi, s-o moştenim. Doar că drumul până la comoară e anevoios şi nu-l află oricine.

Odată, demult, când românii îl căutau ca pe un taumaturg, tot într-o cămăruţă de spital, plină de cărţi, unde trăia, am vorbit despre sibila din Cumae. Astăzi, toată ziua, printre salvele de tun care l-au însoţit în mormânt, am încercat să-mi amintesc episodul acela. Divina ghicitoare l-a condus pe Eneas în infern, ca să-l facă să priceapă ce e viaţa, moartea, puterea, rabdarea. Sibila din Cumae a trăit enorm şi, pe măsură ce secolele din viaţa ei treceau, se făcea tot mai mică, până când a încăput într-o sticlă. Atârna în aer şi singurii care o mai băgau în seamă, adunându-se în jurul ei erau, fascinaţi, copiii.

Despre sibila din Cumae ne găsiserăm să vorbim, pe vremea când doctorul Pesamosca îşi căuta (cu o tragică încăpăţânare, pe care nu mulţi i-au inţeles-o) un sens al existenţei: "Nu vile, maşini sau mai ştiu eu ce prostii! Să repari un copil-păianjen, care merge în patru labe, să-l înnădeşti, să-i cârpeşti tendoanele şi ligamentele, să-l faci biped şi sănătos tun, să alerge la tine şi să te strângă în braţe, asta înseamnă fericire!".

Ortodoxia noastră ar trebui să-l aşeze în sinaxar, - al douăzeci şi unulea Doctor fără Arginţi...

"DOCTORII FĂRĂ ARGINŢI" - FACEM ÎMPREUNĂ LISTA "URMAŞILOR LUI PESAMOSCA"! DACĂ AI O PROPUNERE, POSTEAZ-O PE PAGINAFACEBOOK GÂNDUL.

Alexandru Pesamosca a murit mai bogat ca sultanul din Brunei. Comoara lui, adunată într-o odaie de spital - (care în ultimii ani se deschidea tot mai rar, iar în ultimele zilele doar când intra un castron cu supă) - ne-o lasă astăzi, s-o moştenim. Doar că drumul pâ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 58 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 16 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

G4Media.ro publică un nou document de zbor din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid într-un jet privat închiriat de Nordis

News.ro acum 2 ore
G4Media.ro prezintă datele dintr-un al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 8 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Vremea

București
acum

vin.

3°/10°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°