Participantii la acest experiment de grup erau oameni instruiti, fara complexe, calatorisera mult, unii cunosteau bine Franta, limba, obiceiurile. Atunci ce-i aduna? Credinta mea este ca voiau o noua experienta de grup; ii anima dorinta sa savureze impreuna cu altii clipe de satisfactie afectiv-cognitiva. Cu ani in urma, intr-o perioada de relativa destindere si prosperitate, acum mai multe decenii, in timpul vacantelor la mare ne puteam simti oarecum europeni. Veneau turisti din alte tari, nu numai din sistemul socialist, se gaseau ziare straine la chioscuri, chiar Le Monde si Le Figaro, se putea bea onorabil o bere, fremata un aer de cosmopolitism reconfortant care ne dadea un sentiment de satisfactie. Eram putin occidentali. Terasele erau seara pline, o oarecare decenta baliza mirlanismele si agresivitatea latenta a claselor noi. Parca voiau si acesti conationali sa se lepede de stilul lor caracteristic, cu ajutorul caruia gestionau puterea, sa se schimbe. Am avut atunci, intr-o seara, dupa cina, o experienta halucinanta. Ieseam totdeauna la plimbare, pe plaja acum golita, batuta doar de indragostiti si de familii care cautau acompaniamentul valurilor, context pentru reflectii. Asa am dat peste un grup de cetateni sovietici care, in intuneric, cu voci scazute, fredonau cintece nostalgice despre serile de linga Moscova si ochii negri care nu se pot uita. Stiam limba, slagarele, dar nu intelegeam acest comportament grupist. Se izolasera de zgomotul statiunii, se organizasera intr-un cerc larg, pe mai multe rinduri si-si cintau aleanul si nostalgia. Omul sovietic, invingator, se simtea strain in aceasta lume occidentala, pentru el, si-si exprima frustrarea. M-a urmarit mult timp aceasta scena si i-am dat interpretari succesive. Dupa un timp am uitat-o. Cind am scris, acum citiva ani, o carte despre psihologia grupului, n-am mai considerat util acest exemplu care ilus