236 km/h. Cu viteza asta circula ieri pe Autostrada Bucureşti - Constanţa un dement. Avea deja permisul suspendat, tot pentru viteză excesivă, încă din urmă cu o lună. Tupeul şi iresponsabilitatea l-au făcut să recidiveze nepăsător, deşi ştia că pe autostradă sunt numeroase patrule dotate cu radar. Cazul nu e aparte. Zilnic, pe toate şoselele, inclusiv în localităţi, se petrec asemenea nesăbuinţe criminale. Soldate cu morţi şi răniţi, cu oameni schilodiţi pe viaţă. Căile rutiere din România - dincolo de starea lor precară, ea însăşi generatoare de accidente - au devenit coşmarul şoferilor, fiind socotite în Europa drept cele mai primejdioase, adevărate abatoare, unde cine intră nu e sigur că va ajunge teafăr la destinaţie şi că nu va fi victima unor sceleraţi pentru care limita de viteză, regulile depăşirii ori interdicţia consumului de alcool pentru cel aflat la volan sunt pentru prea mulţi literă moartă.
Debandada a devenit principala caracteristică. Era să spun, cu o formulă tocită, că situaţia a scăpat de sub control. Dar lucrurile nu stau aşa. Controale se fac, eficienţa lor lipseşte. Pentru că măsurile care se iau, cele sancţionatorii mai ales, au poate efect asupra şoferilor profesionişti, care ştiu că e pâinea lor în joc. Dar sunt privite ca o bagatelă de o mulţime de moftangii şi beizadele, de marţafoi cocoţaţi în funcţii de demnitari şi care se cred stăpânii lumii, de lăutari sau de pipiţe care povestesc cu încântare că au făcut praf a treia maşină în câteva luni. Asupra acestora amenzile, punctele sau chiar suspendarea pe una, două, maximum trei luni a permisului nu înseamnă nimic. Oricât de mari ar fi amenzile, pentru ei nu depăşesc suma pe care o sparg într-o seară la Bamboo. Nu-i deranjează prea mult nici scurta suspendare a permisului, pe care o contestă în instanţă şi prea uşor li se dă câştig de cauză, ori îşi angajează temporar şofer. Nu-i
