Filmul lui John Cameron Mitchell, pentru care Nicole Kidman a fost nominalizata la Oscar in acest an, e genul de film cu care empatizezi din principiu si care, dintr-un punct de vedere, te si santajeaza sentimental. In rolul femeii in plin doliu dupa moartea baietelului sau, australianca acopera partial dar nu total conventionalismul scenariului.

Da, te prinzi de la bun inceput care e problema acestei femei care planteaza usor nervos flori in curtea casei, si cu care vecina care o invita la masa se poarta cu multa grija, ca si cum s-ar feri sa nu provoace o criza. Banuiesti ca a pierdut pe cineva apropiat, si ce durere e mai mare decat pierderea unui copil?

John Cameron Mitchell adapteaza cu "Rabbit Hole" (titlu care in romana devine neinspiratul "Trezirea la realitate") o piesa de teatru scrisa de David Lindsay-Abaire si care a avut premiera in urma cu sase ani. Adaptarea a schimbat putin centrii de greutate ai povestii si relatiile dintre personaje, concentrandu-se pe Becca (Nicole Kidman) si Howie Corbett (Aaron Eckhart), parintii unui copil de patru ani calcat de un adolescent cu masina in timp ce iesise in strada ca sa prinda cainele.

Un asemenea subiect te face sa urmaresti filmul cu noduri in gat, indiferent aproape de cat de bun sau de prost e. "Rabbit Hole" nu e un film rau. Are multe momente sensibile, dar foloseste un scenariu in care unele scene au o consistenta destul de lemnoasa.

Avem o data aceasta scena introductiva, pe urma scena discutiei, in timpul unei partide de squash, dintre Howie si un prieten de familie, al carei scop e sa ne puna in tema cu dimensiunea dramei: Becca parcurge un doliu care a izolat-o de prieteni purtand-o spre un comportament aproape asocial.

Vin pe urma scenele care ne arata cum interactioneaza Becca cu restul familiei - mama si sora care asteapta un c