Business Insider realizează o galerie foto a "celor mai buni designeri de gadgeturi în viaţă". Toţi sunt nişte anonimi pentru majoritatea oamenilor, dar, mulţumită lor, ne putem astăzi bucura de iPhone, Motorola RAZR şi Nintendo Wii.
Ken'ichiro Ashida (Nintendo). A creat Nintendo DS şi Nintendo Wii, două dintre cele mai bine vândute console de jocuri din toate timpurile. De asemenea, a inventat mai multe periferice pentru Wii. Deviza lui Ashida, care se inspiră din dispozitivele wireless, este: "Nu vrem cabluri peste tot".
J. Allard (Microsoft). Ideile sale au fost implementate în numeroase produse, precum playerele Zune, telefoanele Kin, consolele de jocuri Xbox 360, Xbox Live, dar şi noul sistem de operare Windows 8.
Joe Belfiore (Microsoft). Se ocupă de sistemul de operare Windows Phone, pentru smartphone-uri.
Nicolas Denhez (Dell). A creat laptopul Adamo, care seamănă destul de mult cu MacBook Air de la Apple, notează sursa. Între timp, Denhez s-a mutat la Microsoft.
John Ive (Apple). Se află în spatele majorităţii produselor Apple, de la calculatoarele Mac la iPod şi iPhone. Lucrează pentru Steve Jobs din 1997 şi motto-ul său este "consumatorul înainte de toate".
Scott Forstall (Apple). A creat multe dintre programele care rulează pe iPhone.
Jim Wicks (Motorola). A creat Motorola RAZR, unul dintre cele mai cunoscute şi vândute telefoane mobile din toate timpurile. Datorită "invenţiei" lui Wicks, Motorola a depăşit Nokia la vânzări. Wicks, care a mai lucrat şi pentru Sony, spune: "În doar zece ani, telefonul mobil a devenit, dintr-un mod de comunicare, un mod de exprimare a personalităţii".
Mattias Duarte (Google). Pe când lucra pentru Palm, a creat sistemul de operare webOS, motiv pentru care a fost şi angajat la Google. Aici, a creat sistemul de operare Honeycomb, pentr