Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Măsuri extreme de securitate la meciul Oţelul-CFR Cluj

Publicat in Adevarul, duminică 4 septembrie 2011 ·

300 de jandarmi, poliţişti şi pompieri vor fi prezenţi deseară la stadionul Oţelul pentru a asigura ordine apublică la meciul pe care echipa campioană îl susţine, de la ora 21.30, în compania formaţiei CFR Cluj.

Dintre forţele de ordine, cei mai mulţi vor fi jandarmii, respectiv 120, care vor înconjura stadionul, dar şi zonele porţilor pe unde se face accesul publicului în tribune. Dispozitivul de control-acces în stadion, îndrumare şi supraveghere a suporterilor este asigurat de 150 de poliţişti locali. 23 de poliţişti vor supraveghea şi coordona circulaţia rutieră în zona arenei sportive.

Suporterii nu vor fi lăsaţi pe stadion cu băuturi alcoolice, petarde ori alte obiecte periculoase.

„De asemenea, reamintim că afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică este interzisă. În cazul în care spectatorii părăsesc arena sportivă înainte de terminarea partidei, aceştia nu vor mai avea acces în incinta stadionului, documentele de acces fiind valabile doar pentru o singură intrare", menţionează lt. Costin Barbu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi, într-un comunicat de presă remis pe adresa redacţiei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trupul unui bărbat, găsit într-un canal colector din Timişoara / Se pare că decesul ar fi survenit în urmă cu mai multe zile

News.ro acum 3 ore
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, miercuri seară, într-un bazin betonat inundat în apropierea străzii Dunărea din Timişoara. Corpul a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei. ”La data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 20:00, poliţ

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 4 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

„Nu există risc de black-out în România”. Care este „provocarea cea mai mare” în opinia ministrului Energiei

HotNews acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit detalii despre discuțiile purtate în comandamentul energetic de marți, acolo unde i-au „fost prezentate scenariile și provocările cu care se confruntă întreaga regiune, dar cel mai important am agreat

Harvard este o „glumă”, unde se predă „ura și prostia”, acuză Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituția de învățământ de elită i-a respins cererile, relatează DPA, conform Agerpres. „Harvard este o glumă, învață ura și prostia și nu ar mai trebui

Prinţul Paul al României, eliberat la Paris şi pus sub control judiciar în aşteptarea deciziei privind extrădarea

News.ro acum 2 ore
Secţia Curţii de Apel din Paris care se ocupă de dosarele de extrădare a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, informează AFP. Paul al României este vizat de un nou mand

Asociaţia Pro Infrastructură: În câteva săptămâni ar trebui să avem primul tren care trece prin tunelul Bătuţa, după 4 ani şi jumătate de întârziere / La început se va merge încet, mai ales pe poduri

News.ro acum 2 ore
Asociaţia Pro Infrastructură anunţă, miercuri seară, că, în câteva săptămâni, ar trebui să avem primul tren care trece prin tunelul Bătuţa, după 4 ani şi jumătate de întârziere. ”După 7 ani şi jumătate de contract care stipulează 3 ani de execuţie,

Ciprian Ciucu a dat în judecată MApN: „Mi-e frică la modul real”. Ce l-a deranjat pe prim-vicepreședintele PNL

Libertatea acum o ora
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, a anunțat miercuri, 16 aprilie, că a inițiat o acțiune în instanță împotriva Ministerului Apărării Naționale prin care a contestat autorizația de construire a unui hotel cu circuit închi

Emisiunile zilei de joi, 17 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat de 37 de ani, găsit mort într-un bazin din Timișoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat de 37 de ani a murit după ce a căzut într-un bazin betonat inundat, situat pe un teren viran din zona Blașcovici. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările. Miercur

Motivul morții fotbalistului Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului. Poliția chineză a elucidat MISTERUL!

Cancan acum 2 ore
S-a aflat cauza morții fotbalistului Aaron Boupendza! De ce s-a stins din viață fostul jucător al Rapidului, de fapt? Poliția chineză a elucidat misterul! Iată ce au transmis autoritățile prin intermediul unui comunicat! Vă prezentăm cele mai noi in

Vremea

București
acum

10°
joi

9°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

13°
joi

9°/25°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

7°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
dum.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

11°/29°
vin.

12°/22°
sâm.

10°/17°
dum.

12°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/21°