Primele date arată că la patru licee din Alba niciun candidat nu a obtinut medie de trecere, la a doua sesiune a Bacalaureatului. La alte două unităţi de învăţământ doar câte doi elevi au reuşit să treacă examenul maturităţii.
Potrivit datelor prezentate de vicepreşedintele comisiei de Bacalaureat din Alba, inspector şcolar, professor Dan Cherecheş, niciunul dintre absolvenţii de la patru unităţi şcolare din judeţul Alba nu a promovat bacalaureatul.
La Grupul Şcolar Agromontan din Albac au susţinut examenul de toamnă 12 dintre absolvenţii care au ratat Bacalaureatul în vară. Niciunul nu a obţinut minim media 6 necesară pentru a obţine diploma de BAC, după patru ani de şcoală. Instituţia de învăţământ din Munţii Apuseni s-a remarcat şi la sesiunea din vară în topul ruşinii. Şi atunci, gradul de promovabilitate al celor 39 de absolvenţi care au susţinut probele a fost zero.
23 de candidaţi de la Grupul Şcolar„ Alexandru Borza“ din Ciumbrud şi-au încercat norocul la sesiunea a doua. Niciunul n-a avut câştig de cauză.
În acelaşi clasament negativ este, potrivit informaţiilor prezentate de Inspectoratul Şcolar Alba, se află şi Grupul Şcolar de Turism Arieşeni. La sesiunea de toamnă s-au prezentat 5 candidaţi care l-au ratat în vară. Niciunul nu a reuşit să fie pe lista reuşiţilor.
Clasamentul liceelor cu promovabilitate zero este încheiat de Grupul Şcolar Industrial Jidvei. Niciunul dintre cei 9 candidaţi care au susţinut probele scrise nu a luat notă de trecere.
La alte două unităţi care au avut elevi înscrişi la Bacalaureatul de toamnă, onoarea a fost salvată de câte doi elevi. Este vorba de Grupul Şcolar de Chimie Industrială Ocna Mureş şi de Grupul Şcolar „Timotei Cipariu“ din Blaj.
Rezultatele la a doua sesiune a Bacalaureatului în Alba
Procentul elevilor din Alba care nu au promovat Bacalaureatul în sesiu