Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Românii de la Paramongols au ajuns la destinaţie. După 16.000 de km ambulanţa a fost predată

Publicat in Adevarul, duminică 4 septembrie 2011 ·

Prima echipă românească participantă la cel mai mare raliu caritabil din lume, The Mongol Rally, a ajuns cu bine la destinaţie după ce a parcurs 16.000 de km prin 16 ţări.

George, Florin, Gabi, Paul şi Mira sunt cei cinci "paramedici" care au predat la Ulan Bator, în Mongolia, o ambulanţă complet echipată. Conform regulamentului, au donat minimum 1.000 de lire sterline (aproximativ 1.200 de euro), dintre care jumătate către Christina Noble Children’s Foundation, care se ocupă de copii ai străzii şi orfani mongoli. Numele echipei, Paramongols, vine de la paramedici, „primii care ajung la locul faptei".

Dă click pe imagini pentru a vedea foto din călătoria lor!

"Am ajuns! Avem dovezi!" au scris ei pe pagina lor de Facebook, după ce au străbătut 16.000 de km în peste 500 de ore de condus, au plătit amenzi, s-au rătăcit de câteva ori, au rămas fără încălţări şi chiar au sărbătorit ziua de naştere a Mirei în ambulanţă.

La scurt timp au primit trofeul "Heroes of the MongolRally", raliu la care au participat circa 350 de echipe din întreaga lume.

Drumul a fost însă lung, au plecat din ţară în 23 iulie şi au străbătut 15 ţări: Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Azerbaijan, Iran, Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan, Kyrgystan, Kazakhstan, Rusia şi Mongolia.

Cei cinci care au participat la raliu din partea României sunt Gheorghe Bratu, 30 ani, absolvent al Universitaţii de Arhitecturã şi Urbanism Ion Mincu, doctorand şi cadru didactic al aceleiaşi instituţii, Florin Cobuz, 28 ani, absolvent al Universitãţii de Arhitecturã şi Urbanism Ion Mincu, Gabriel Herdean, 25 ani, absolvent al Facultãţii de Ingineria Mediului din cadrul Universitãţii Politehnica Timişoara, Paul Budan, 26 de ani, trainer în cadrul Ecoxtrem Teambuilding, absolvent al Facultãţii de Jurnalism şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 11 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°