Jurnalul Naţional a scris recent despre nişte preoţi sau/şi călugări catolici şantajaţi de nişte indivizi, care avuseseră relaţii sexuale cu ei.
Nu-i prima oară când apare la suprafaţa apei gunoiul, nu-i prima oară când natura umană reprimată, frustrată, natura animalică se arată ca o putere, care umileşte idealurile umane şi dezvăluie că proverbul „să faci ce zice popa, nu ce face popa” are realitate. Nu să judecăm comportamentul acestor preoţi sau călugări este treaba noastră, cât să înţelegem cauza comportamentului sexual deviant, căci aceeaşi cauză creează pedofilii, în multe cazuri homosexualitatea (ca şi în cazul preoţilor menţionaţi), violatorii, maniacii, ucigaşii, prostituatele şi, poate, multe alte manifestări umane aberante. Este vorba despre „reprimarea sexualităţii” sau reprimarea naturii umane.
Natura umană nu suportă să fie inhibată, iar sexualitatea - fie ea normală sau anormală - are o funcţie mai puţin discutată, comentată şi chiar înţeleasă; eliberarea emoţiilor. Pe lângă faptul că viaţa însăşi se exprimă şi se întrupează în fiinţe noi ca o consecinţă a relaţiei sexuale dintre bărbat şi femeie şi asta face din actul sexual dintre bărbat şi femeie un act divin, sexualitatea poate fi percepută şi ca un act terapeutic, eliberator. De ce se simt oamenii eliberaţi prin plăcerea sexuală? De ce este atât de căutată această plăcere, dacă nu pentru actul eliberator, mai mult decât pentru acela al plăcerii în sine?
Noi credem doar că plăcerea este ceea ce căutăm în exprimările noastre sexuale, dar majoritatea oamenilor care au experimentat plăcerea fără actul final, de eliberare, resimt tensiune emoţională şi fizică. Întrebarea ar fi acum; dar ce eliberăm prin sexualitate? Ce putere pleacă din noi şi ne ajută să ne simţim mai uşori, mai liberi, mai împăcaţi şi mai senini, măcar pentru scurt timp? şi-i evident că nu pleacă altceva decât
