Sătui să li se „servească”, de către guvernanţi în fiecare zi gogoşi, pensionarii din Arad s-au gândit să le mănânce pe cele preparate chiar de ei. Astfel, a luat fiinţă în Arad, Festivalului Gogoşilor, care a ajuns la cea de-a doua ediţie.
În afara tradiţionalelor gogoşi pregătite de gospodine din judeţ, cei prezenţi la eveniment vor putea savura mici, grătare, găluşte slovăceşti. Festivalul Gogoşilor se va desfăşura astăzi, la Chişineu-Criş, pe ritmuri de muzică popular.
Evenimentul este organizat de către Liga Judeţeană a Pensionarilor şi clubul local din Chişineu – Criş. Sărbătoarea câmpenească dedicată pregătirii gogoşilor tradiţionali făcuţi „de bunici“ după cum susţin organizatorii festivalului va debuta la ora 10.00 şi va continua cu concursul de pregătire.
La festival vor fi prezenţi invitaţi ale organizaţiilor de pensionari partenere din Oroshaza, Ketegyhaza şi Lokoshaza. Vor fi prezenţi reprezentanţi ai filialelor din 12 localităţi din judeţ, printre care se numără cele din localităţile: Nădlac, Iratoşu, Zerind.
„Evenimentul va începe la ora 10.00 şi se va desfăşura atât în parcul Casei de Cultură din Chişineu–Criş, cât şi în incintă. Gogoşii vor fi pregătiţi de bunici, aşa cum şi bunicile noastre ne pregăteau. Între 10 .00 şi 12.00 se va desfăşura concursul, iar de la ora 12.30 şi până în jurul orei 14.00 va fi premierea.
Vor fi cătlane, mici, grătare şi găluşte slovăceşti“,spune Georgeta Csaky, preşedinte al Clubului Pensionarilor din Chişineu-Criş. Organizatorii acţiunii au susţinut, de asemenea, că mare parte din gogoşi vor fi gratuite. De asemenea, vor fi prezente opt formaţii de muzică şi dansuri populare. Pentru organizarea festivalului, pensionarii au fost sprijiniţi de Primăria Chişineu-Criş şi de Eugen Gagea.