Preşedintele SMURD, Raed Arafat, alături de Melania Medeleanu
şi Adrian Despot susţin campania ONGFest – Târgul Economiei
Sociale, care îi îndeamnă pe cetăţeni să devină conştienţi de faptul
că gesturile mici sunt importante şi au un impact imediat şi pozitiv
în comunitate. “SMURD a pornit ca un proiect de voluntariat, iar
contribuţia benevolă a tuturor celor care au sprijinit activitatea noastră a avut o importanţă covârşitoare. De aceea, recomand cu încredere, tuturor celor interesaţi, o implicare cât mai activă în toate activităţile de voluntariat, promovate şi prin intermediul ONGFest, un eveniment important al societăţii civile din România”, a declarat dr. Raed Arafat. Evenimentele din cadrul ONGFest – Târgul Economiei Sociale se vor derula în perioada 9 septembrie – 16 octombrie, în zece oraşe din ţară.