Apărut în Dilema veche, nr. 198, 25 noiembrie 2007, la rubrica "Divanul Dilemei vechi"
Nu tot ce e interesant e şi plăcut
Mircea Vasilescu: Pînă în 1989, te-ai ocupat de istoria artei şi de studii clasice. După 1990, ai devenit cunoscut şi prin publicistică, prin implicare civică, prin comentariile politice din revista 22. Cum se împacă cele două tipuri de activităţi, aparent foarte depărtate?
Aş zice că nu sînt chiar atît de depărtate pentru că reflecţia asupra politicului face parte în mod fundamental din coordonatele civilizaţiei greceşti de care m-am ocupat. Realitatea este că, atunci cînd ai tradus Republica lui Platon, nu se poate să nu încerci să vezi ce relevanţă are asta pentru lumea contemporană. Noi am trăit o epocă interesantă, trebuie să recunoaştem, chiar dacă nu a fost prea plăcută. Nu oricărei generaţii i se întîmplă să trăiască o revoluţie, ba s-o vadă şi la televizor, să vadă cum se formează noi instituţii, cum se caută o cale spre democraţie. Foarte mulţi dintre noi au simţit nevoia să se implice - nu sînt unicul. Andrei Pleşu a "păţit" mult mai rău, pentru că nu a făcut numai comentarii, a fost absorbit de sistem, aş zice. Aşa că asta este explicaţia. E o legătură firească undeva. Mai este ceva de spus. Nouă ne-a lipsit, înainte de '89, reflecţia asupra politicului, asupra socialului. Nu ne preocupau lucrurile acestea, pentru că oricum tot ce se întîmpla era rău în jurul nostru şi altă soluţie nu găseam, şi atunci ne refugiam în metafizică. Lipsa asta a trebuit la un moment dat completată şi cred că ocazia evenimentelor din 1989-1990 a fost una bună.
Andrei Pleşu: Dar cum faci să ai timp? Cum arată agenda ta? Eu sînt defect la capitolul ăsta.
Nu ştiu cum arată agenda ta, pentru a putea face o comparaţie... Articolele pentru revistă le fac uşor. În rest, n-am nici eu foarte mult timp.
Cezar Paul-Bădescu: Care
