Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Nichita era beat”

Publicat in Pandoras, duminică 4 septembrie 2011 ·

Sunt uluită de rezultatele celei de-a doua sesiuni de Bacalaureat. Pe surse, via Mediafax, se zice că promovabilitatea ar fi sub 20 de procente, mai spre 15, de fapt, aşa… Am crezut că pentru unii dintre picaţii verii, rezultatul cu pricina a fost un duş rece, un semnal de alarmă, “bă, e groasă, tre’ să învăţăm ca să trecem examenul ăsta!” şi că procentul din toamnă va fi mai mare decât e.

Ei bine, e sinistru de mic. Şi nu pot să nu mă întreb ce naiba au făcut copiii ăştia toată vara?! Oare nu ştiau – de’atunci – că nu vor putea copia, că e nevoie, pentru a promova, chiar să deschidă cărţile alea şi să înveţe?! Iar părinţii lor, cărora responsabilitatea de a avea nişte loaze la usă le aparţine în cea mai mare parte, părinţii lor ce naiba au păzit?!

Îmi imaginez un dialog, oare aşa a fost?!

- Gigel, n-ai luat Bacul? Fir-ar al dracului de ministru cu camerele lui video cu tot, mamă, ce v-au stresat! V-au stresat, nu-i aşa, deşteptul mamii! Că eu ştiu, mamă, că ţi-am dat bani de meditaţii, tu eşti copil bun, mamă, n-ai rămas niciodată corigent!

- Da, mama, ne-au stresat, nici măcat la mobil n-am putut să mă uit, mama.

- Vaaai, Gigel! Uite, mamă, nişte bani ca să pleci cu copiii la mare, să vă distraţi. Uite, ia maşina lui tata, vorbesc eu cu el să te lase. Şi pe urmă îşi pune mama meditator, să treci la toamnă, mamă, că tu eşti aşa de deştept, băiatul lui mama! Hai, mergi şi relaxeată-te, că ai muncit mult!

Dap, tot mai sus! Gigel, Gigica s-au distrat de minune toată vara. Şi-au făcut programul după bună voia lor, iar voia lor a fost să nu înveţe. De altfel, au fost şi cazuri în care elevii au scris în lucrările de Bac, sincer şi onest: “Nu am învăţat”.

Nu, de data asta nu se poate da vina pe sistem, prost cum e. De data asta e evident că cea mai mare vină aparţine elevilor şi părinţilor.

Totuşi, ce e de făcut cu aceşti

Articolul in Pandoras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 14 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 9 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 7 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 6 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

26°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°