Ofiţerul Vladimir Kiriţescu a lăsat posterităţii un jurnal memorabil, care documentează epopeea ţăranilor deveniţi peste noapte soldaţi, odată cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Iată câteva frânturi de viaţă cotidiană pe front, după trecerea Nistrului (sfârşitul lui iulie ’41), alături de fotografii inedite din colecţia Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I“.

„Nemţii ne-au lăsat cu misiunea de a goli cazematele şi a controla localităţile de pe mal, Broniţa şi Moghilev, şi s-au dus cu maşinile şi tancurile lor tot înainte. (...) Cu unitatea mea, am rămas călare pe cele două localităţi, pentru control şi supraveghere, vreo trei zile. În seara aceea am dormit într-o casă curată şi am făcut şi o baie într-un ciubăr. Culmea a fost că în momentul când mă aflam în ciubăr, împrejurul casei şi de-a lungul şoselei au început să curgă nişte explozii asurzitoare provocate de un bombardament de răzbunare al avioanelor ruseşti.

Casa, solidă, dar ridicată cam în pantă, se hâţâna din ţâţâni. Geamurile zornăiau şi se mai şi spărgeau. Eu, cum mă făcuse mama, turnam cu o cană apă în săpunul din cap şi-mi ştergeam spuma din ochi. Costică, ordonanţa mea, un gospodar de pe la Răstoaca-Focşani, mi-a adus repede casca, să-mi feresc capul de schije. Şi el şi-o pusese. Nu am ezitat o clipă şi am îndeplinit hotărârea lui. Mă gândeam ce mă fac dacă s-o prăbuşi casa şi eu rămân gol. Cum mă duc eu la ostaşii mei? După zece minute eram echipat, în curte. Dar... trecuse şi bombardamentul. (...)

„Stalin şi unul chel, cu cioc"

Cu tristeţe îmi aduc aminte şi de alte scene, care nu prea ne făceau cinste nouă, românilor. Mergând în control pe străzi, la un moment dat am auzit zgomot de geamuri sparte şi râsete gălăgioase. Fiind călare, am ajuns repede la faţa locului. Câţiva ostaşi din unitatea mea pătrunseseră într-o farmacie şi, cu patul armei, curăţau raf