Liana Lăcrimioara Strechie, fosta iubită a miliardarului Fathi Taher, a fost trimisă în judecată, alături de alte nouă persoane, pentru infracţiuni cu carduri.
Femeia care l-a acţionat în judecată pe Fathi Taher, cerându-i omul de afaceri să-i recunoască fetiţa, era cea care ţinea în permanenţă legătura cu cei care mergeau în Germania pentru infracţiuni informatice. Liana a fost arestată preventiv pentru 29 de zile în luna aprilie, iar în prezent are interdicţia de a părăsi ţara. Anchetatorii deţin mai multe interceptări telefonice înregistrate de SRI din care reise că femeia se interesa tot timpul de „afacere". Membrii grupării infracţionale se ocupau şi cu confecţionarea unor echipamente de copiere a cardurilor bancare.
Ancheta
„Liana Lăcrimioara Strechie, zisă Luiza, a avut cunoştinţă de activitatea infracţională a inculpaţilor Adrian Ionuţ Crăciun şi Petrică Adrian Grigorescu, acordându-le sprijin, în sensul că stabilea legăturile şi întâlnirile acestora, precum şi faptul că era prezentă de cele mai multe ori în locaţiile în care inculpaţii confecţionau dispozitive artizanale de copiat carduri bancare", susţin anchetatorii.
La 17 februarie 2011, Liana a fost interceptată în timp ce se interesa de soarta celor plecaţi în „misiune" în Germania. Ea a luat legătura cu Adrian Ionuţ Crăciun.
Liana: Pe unde sunteţi?
Adrian: Suntem în parcare, undeva la vreo 80 km de Munchen.
L.: Mai aveţi de mers....Şi ce vi s-a mai întâmplat? V-a luat...?
A.: Nu, noi aveam....nu, noi aveam la noi decât un plastic, nişte plasticuri atât pe care ni le-au oprit pe alea, mi le-a confiscat şi pentru alea ne-a ţinut două ore.
L.: Motorul de la maşină mai funcţionează, mai există?
A.: Da, motorul există şi maşina, dar nu mai există nimic altceva.
L.: Am înţeles.
A. Da. Tu ce faci? Unde eşti?
L: Sunt cu fetele stăteam şi vo